Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost depistat în timpul unui control de rutină.
Poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Bran, din județul Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În fapt, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 0.50, poliţiştii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 22 ani, din judeţul Botoşani, care conducea un autoturism pe DN73, pe raza staţiunii Bran.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliţiei Române, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei, a transmis IPJ Braşov.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024