Un jandarm aflat în timpul liber a observat trei tineri care erau susceptibile de consumul unor substanțe interzise.
Doi bărbați din Bistrița și unul din Botoșani sunt cercetați de polițiști după ce, luni seara, au fost depistați de un jandarm consumând substanțe halucinogene, într-o pădure din Bistrița-Năsăud.
Un jandarm aflat aseară în timpul liber a observat trei persoane care erau susceptibile de consumul unor substanțe interzise în Pădurea Schullerwald, transmite IJJ Bistrița-Năsăud.
„În urma unei sesizări a unui coleg aflat în timpul liber, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit în Pădurea Schullerwald, unde trei persoane manifestau un comportament suspect. Persoanele au fost identificate, iar în urma executării controlului corporal preventiv, asupra a două dintre acestea au fost găsite 5 plicuri transparente în care se afla o substanță vegetală de culoare galben-verzui. Cei doi au 31, respectiv 25 ani, iar pe numele acestora au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept (Legea nr.143/2000, art. 4, alin. 1)”,
Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.
Persoanele, documentele și substanța găsită asupra acestora au fost predate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.
(Foto: gazetadebistrita.ro)
Valeriu Iftime pleacă „fără aripi” la București: Nu renunț deloc – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 02, 2024
Iftime după parlamentare: Oamenii nu m-au înțeles / Am votat la nervi – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 02, 2024
Cunoscut medic numit șef la Secția de Pediatrie
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Show total făcut de Eduard Florescu și George Miron în eSuperLiga României la Polivalentă
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024