Divorţ cu scandal, tata s-a săturat să plătească pensie alimentară fiindcă mama l-a... exclus

Un botoșănean a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abandon de familie.

 

S.C nu a mai plătit pensia de întreținere în valoare lunară de 133 de lei, pentru fiica sa, tocmai februarie.

 

Aflat astăzi în fața magistraţilor de la Judecătoria Botoșani, acesta a recunoscut că nu a plătit acea sumă stabilită în hotărârea judecătorească, însă a afirmat că nu a făcut-o cu rea voință.

 

Acesta a menționat că a făcut acest lucru din cauza faptului că a fost exclus de la deciziile care trebuiau luate la comun cu fosta soție în legătură cu parcursul educațional al fetiței.

 

Ba mai mult decât atât, acesta consideră că din anul 2012, de când a divorțat, acesta nu și-a abandonat fetița deoarece i-a cumpărat mereu tot ceea ce a avut nevoie, a dus-o în excursii și de asemenea s-a îngrijit de situația medicală a copilei.   

 

Botoșăneanul a atras atenția asupra faptului că  suma cheltuită pe toate aceste lucruri depășește cu mult acei bani pe care trebuie să-i dea lunar în valoare de 133 de lei.

 

Acesta a refuzat să fie judecat prin procedură simplificată și a cerut audierea a doi martori prin care să demonstreze că în tot acest timp el nu și-a neglijat fetița.

 

 

 

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025