Acasă > Stiri Botosani > Bolojan a dat peste Iftime la Suceava: Înțelegem cu toții că nu mai trebuie să repetăm acele erori

Bolojan a dat peste Iftime la Suceava: Înțelegem cu toții că nu mai trebuie să repetăm acele erori

VALERIU IFTIME ILIE BOLOJAN

Premierul Ilie Bolojan a fost vineri la Suceava, unde s-a întâlnit atât cu liderii PNL din județul vecin, cât și cu cei de la Botoșani, Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean și Ovidiu Jitaru, senator.

 

 

A semnat contractele pentru Autostrada Pașcani - Suceava

 

 

Agenda a inclus inaugurarea unei creșe în cartierul Burdujeni, investiție de 20,5 milioane de lei finanțată prin PNRR și semnarea contractelor de proiectare și execuție pentru două loturi ale Autostrăzii A7, tronsonul Pașcani-Suceava.

 

Valoarea totală a celor două contracte se ridică la aproximativ 6 miliarde de lei, finanțate prin programul european SAFE. Premierul a precizat că proiectul tehnic se realizează în 6 luni, lucrările urmează pe parcursul a doi ani, cu perspectiva circulației pe aceste tronsoane în 2029.

 

Ilie Bolojan, președinte PNL

 
„Sunt convins că partidul pe care noi îl reprezentăm a învățat câte ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani și aș vrea să spun ce un coleg a spus mai devreme: dacă PNL nu a mai luat voturi așa cum a luat în ciclurile anterioare este generat de faptul că nu cetățenii ne-au părăsit pe noi, ci noi i-am părăsit pe cetățeni prin comportamentele pe care le-am tolerat în anii trecuți, prin erorile pe care le-am făcut și înțelegem cu toții că nu mai trebuie să repetăm acele erori”,

 


Întâlnire după o declarație care a făcut înconjurul presei

 

 

La sediul PNL Suceava, Ilie Bolojan împreună cu Angelica Fădor, secretar de stat în MAI și președinte PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, ministrul Educației Mihai Dimian și Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani au purtat un dialog direct cu primarii și liderii liberali din județ, răspunzând numeroaselor întrebări ridicate în cadrul întâlnirii.

 

Întâlnirea s-a încheiat cu o conferință de presă susținută de premierul Ilie Bolojan, în care președintele PNL l-a avut în dreapta sa pe Valeriu Iftime, cel care în cursul săptămânii a declarat că liberalii ar trebui să rămână la guvernare cu social-democrații, lăsând să se înțeleagă și că pentru îndeplinirea acestui obiectiv nu ar fi obligatoriu ca Ilie Bolojan să rămână prim-ministru.  

 

FOTO: Facebook.com/PNLSuceava
 

Premierul Ilie Bolojan pentru ”Botoșăneanul”:  Când dai vești bune, toată lumea se înghesuie să-și facă poze cu tine / Înfrângerile nu le mai vrea nimeni - VIDEO