Polițiștii botoșăneni au organizat o nouă acțiune în Piața Centrală.
Pe 4 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au identificat, în Piața Centrală din municipiul Botoșani, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Brăiești, care comercializa produse de contrabandă, respectiv pachete de țigarete, de proveniență Duty-Free.
Față de bărbat, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor în municipiul Botoșani și în zona Pieței Centrale.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 150 de persoane și controlate 21 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 25.000 de lei.
Polițiștii au aplicat și o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 227/2015 privind Codul Fiscal.
Totodată, au fost verificate 12 localuri publice și unități comerciale în vederea verificării respectării legislației în vigoare.
Ca măsură complementară, a fost retras un certificat de înmatriculare.