Biserică resfințită de mitropolitul Teofan: Iertarea dă viață, neiertarea ucide

Duminică, 24 august, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”‑Oneaga, Protopopiatul Botoșani. Ierarhul a sfințit biserica parohială și a săvârșit Sfânta Liturghie.

 

Credincioșii din comuna Cristești, Protopopiatul Botoșani, dar și din împrejurimi, au luat parte astăzi la slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Oneaga.

Slujba de binecuvântare a noului lăcaș a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a sfințit zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, iar apoi a pecetluit Sfânta Masă.

 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii, potrivit ziarulumina.ro

 

După citirea pericopei evanghelice rânduite, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, subliniind darul neprețuit al iertării:

 

„Noi suntem, aşadar, datori lui Dumnezeu cu însăşi viaţa noastră, dar de cele mai multe ori nu I‑o dăm Lui, ci o risipim în cele de jos. Şi totuşi, Dumnezeu ne iartă. Cât de mare este milostivirea Lui! El ne iartă şi, în acelaşi timp, ne cheamă să iertăm şi noi celor care ne‑au greşit, cu o datorie de mii de ori mai mică, aşa cum ne arată Evanghelia de astăzi. Biserica ne îndeamnă astăzi să înţelegem cât de mare este iertarea şi cât de primejdioasă pentru viaţa noastră este neiertarea. Iertarea zideşte, neiertarea dărâmă. Iertarea dă viaţă, neiertarea ucide. Iertarea îi face pe oameni liberi, neiertarea îi transformă în robi ai plânsului şi ai amărăciunii. Iertarea îl înalţă pe om spre îndumnezeire. În Pateric citim despre Sfântul Macarie cel Mare, numit «dumnezeu pământean», pentru că, văzând greşelile celor din jur, le trecea cu vederea, ca şi cum nu le‑ar fi văzut. Iar atunci când auzea de păcatele altora, se purta ca şi cum nu ar fi auzit nimic, iertând totul, precum iartă Dumnezeu. De aceea a fost numit «dumnezeu pământean»”.

 

La final, pentru meritele deosebite, precum și pentru osteneala depusă de‑a lungul timpului, părintele paroh Radu Musteață a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar ctitorii și miluitorii bisericii au primit distincții de vrednicie

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare