Becali, derapaj la adresa Botoșaniului: Eu sunt împăratul, iar Iftime e un slujitor!

Față de alte formații care pe parcurs nu au reușit să țină ritmul cu echipele de top, echipa patronată de Valeriu Iftime a rămas pe podium aproape de liderul Rapid. 

 

 

Cu toate că elevii lui Leo Grozavu dau semne că au forța necesară să se lupte la primele locuri, Gigi Becali e convins că vor ceda la un moment dat și vor ajunge mai jos decât FCSB.

 

„Crezi că Botoșani rămâne acolo? O să cadă. Nu are echipă. Cu hei-rup și cu noroc…”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

 

La începutul lunii noiembrie, Gigi Becali se arăta extrem de nemulțumit de modul în care a fost gestionată situația drepturilor de televizare. Nu a fost deloc de acord cu faptul că au fost cedate pe o perioadă de 10 ani, dar nici nu a avut de gând să apeleze la ajutorul lui Valeriu Iftime, cel care îl ovaționa ori de câte ori avea ocazia.

 

„A ajuns Becali să apeleze la Iftime, când Iftime a zis «Domnule Becali, dacă răzuiesc din dumneavoastră îmi fac statuie şi eu. Că mă mai iau de dumneavoastră, nu vă supăraţi!». Adică el îşi face statuie că răzuieşte praf din statuia mea şi acum mă duc să apelez la Iftime? Chiar aşa mă crezi? Împăratul se duce să apeleze la slujitor? Eu sunt împăratul, iar Iftime e un slujitor!”, a declarat Gigi Becali, conform Fanatik.

 

FCSB se pregătește pentru derby-ul cu Dinamo de pe Arena Națională. În ultimele 3 meciuri din acest an trebuie să obțină maximum de puncte pentru a rămâne în joc pentru locurile de play-off pe finalul sezonului regulat.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Declarația zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025