Polițiștii fuseseră sesizați de faptul că un șofer aflat în trafic ar putea fi sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 3 noiembrie 2021, polițiștii din Pomârla au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Comunal DC 79, din localitatea Șendriceni, se deplasează un autoturism al cărui conducător auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul direcționat la fața locului a stabilit că un bărbat de 40 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea autoturismul pe DC 79, în comuna Șendriceni, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024