Războiul se prea poate spune că este unul vechi și binecunoscut.
Concursul pentru ocuparea funcției e manager la Sanatoriul Podriga a fost amânat din cauza unor detalii tehnice privitoare la componența comisiei.
Acest aspect odată remediat, examenu a fost programat pentru data de 19 ianuarie 2017, adică peste două zile. Rezultatul pentru etapa de selecție a dosarelor a fost deja publicat iar candidatele înscrise ce vor intra în concurs, sunt Angela Curelariu și Oana Norses.
Angela Curelariu a candidat și în trecut și a contestat nota primită dar și mai multe aspecte ce au ținut de organizare, astfel că eforturile ei susținute au avut drept rezultat anularea concursului.
Oana Norses este managerul interimar al acestei instituții de mai mulți ani de zile, de când se tot încearcă definitivarea unei persoane pe postul de conducere, însă nu se reușește din cauza contestațiilor care au tot fost depuse.
Se prea poate spune că Sanatoriul Podriga care găzduiește persoane cu afecțiuni psihiatrice să fie unitatea de la Botoșani care stârnește cea mai mare patimă din partea candidaților care se doresc directori.
Unitatea se află în subordinea Consiliului Județean și de-a lungul anilor a fost în centrul mai multor scandaluri care au implicat acuzații de agresiune, alcool și chiar viol.
CLICK MAI JOS PENTRU DOCUMENT
CONCURS DIRECTOR PODRIGA
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
PROGRAMUL după care vor circula autobuzele Eltrans în minivacanță
Oana Sava
May 01, 2024
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Sens unic cerut de taximetriștii botoșăneni în municipiul Botoșani, aprobat de Primărie
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Garda de Mediu, sesizări penale și amenzi mari pentru arderi și distrugeri de vegetație
Gabriela Erdic
May 01, 2024