Bărbatul care s-a înecat marți la amiază în bazinul descoperit de la Cornișa AquaPark & Sports era botoșănean și avea 43 de ani. Sorin Ciolac era căsătorit și tată a trei copii, două fete și un băiat.
Duminică, acesta a trăit un eveniment fericit alături de partenera sa de viață. Cei doi au fost nași de cununie, un clip video cu dansul mirilor fiind ultima postare pe Facebook a acestuia.
Reprezentanții Direcției Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA), care administrează Parcul Cornișa, au intrat în posesia unor imagini cu săritura dinaintea tragediei.
Sorin s-a aruncat de la trambulina de 5 metri și la contactul cu apa capul s-ar fi aflat într-o poziție oarecum nefirească față de corp, cumva spre spate.
Totuși, a revenit la suprafață după câteva secunde de la săritură, însă era inert astfel încât în foarte scurt timp s-a scufundat.
Puțină lume a observat însă ce se petrece, dovadă fiind faptul că pe lângă el o mulțime de tineri continuau să se bălăcească ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
În acel moment salvamarii ar fi realizat totuși că este ceva în neregulă, au sărit în bazin și l-au scos la suprafață.
Potrivit unor lucrători de la DSPSA, bărbatul încă mai avea puls.
În ciuda acestui lucru și a intervenției echipajului Serviciului Județean de Ambulanță la fața locului, Sorin Ciolac a pierdut lupta pentru viață.
Dumnezeu să-l ierte.
Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Accidentul aviatic ținut secret: De ce s-a ascuns prăbușirea aparatului de zbor la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cum să alegi un kit de panouri fotovoltaice eficient pentru casa ta
Sergiu Bălășcău
May 17, 2024
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024