La fața locului au intervenit și polițiștii locali.
În intervalul 29 mai - 2 iunie 2026, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au desfășurat activități specifice pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului prin adoptarea unei atitudini proactive, axată pe prevenire, dar și coercitive, prin sancționarea fermă a abaterilor de la normele legale
În ziua de 1 iunie 2026, în jurul orei 00:52, ca urmare a unei sesizări telefonice, cu privire la faptul că în fața Liceului de Artă ar fi o persoană căzută pe trotuar, polițiștii locali s-au deplasat în zona indicată.
La fața locului a fost găsită o persoană de sex masculin, aflată în stare avansată de ebrietate.
Întrucât susținea că i-a dispărut portofelul cu suma de 1.500 lei, a fost condus la sediul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, în vederea verificărilor care se impun în astfel de situații.