Bani intrați pe cardurile a mii de botoșăneni pentru tot felul de indemnizații 

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a anunțat că, în această lună, au fost virate către Trezoreria Botoșani sumele necesare efectuării plății drepturilor sociale pentru 17.374 de persoane cu nevoi speciale.

 

Valoarea totală a plăților se ridică la 10.680.532 de lei, iar beneficiarii acestor sume sunt cei care primesc diverse forme de indemnizații și bugete personale complementare, destinate susținerii persoanelor cu dizabilități.

 

Printre categoriile de beneficiari se numără:

 

  • Indemnizația lunară acordată persoanelor cu handicap grav
  • Bugetul personal complementar lunar pentru adulții cu handicap grav
  • Indemnizația lunară pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual grav
  • Indemnizația lunară acordată persoanelor cu handicap accentuat
  • Bugetul personal complementar lunar pentru adulții cu handicap accentuat
  • Bugetul personal complementar lunar pentru adulții cu handicap
  • Bugetul personal complementar lunar pentru familiile sau reprezentanții legali ai copiilor cu handicap grav, accentuat sau mediu

 

(Foto: adevărul.ro)

 

 

 

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare