Odată cu ancheta desfășurată de procurorii DNA Suceava cu privire la contractul de peste 3 milioane de lei dintre Elsaco și Modern Calor s-a dispus și o măsură asiguratorie.
DNA a instituit măsura asiguratorie a a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților din acest dosar.
Este vorba despre șefi de la Modern Calor, respectiv Sandu Florin, Diaconu Ion, Puflea Cristian dar și angajați din cadrul firmei Elsaco Electronic, Anghelache Cristian și Butnaru Ovidiu – Dumitru.
Aceeași măsură s-a dispus asupra a 6.955 părți sociale reprezentând capitalul total social subscris, integral vărsat, al inculpatei SC Elsaco Electronic SRL Botoșani și asupra a 75 părți sociale pe care aceeași inculpată le deține în calitate de asociat la o altă firmă.
Măsura sechestrului asiguratoriu a fost contestată de inculpații din dosar la Tribunalul Botoșani, iar pe data de 9 ianuarie 2018 a avut loc primul termen.
Instanța a amânat să se pronunțe în acest dosar iar sentința va fi dată cel mai probabil de judecătorul din camera preliminară care va judeca acest caz.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024