AUR a anunțat că este dispusă să coopereze cu forțele politice suveraniste din Parlament, având ca obiectiv coordonarea acțiunilor de opoziție față de actuala guvernare, conform News.ro.
Un alt scop declarat este „susţinerea moţiunilor, demersurilor constituţionale şi iniţiativelor de blocaj legitim împotriva abuzurilor de putere”.
„Alianţa pentru Unirea Românilor reafirmă astăzi angajamentul său ferm pentru o opoziţie consecventă, naţională şi responsabilă, aşa cum este definită în Manifestul „Opoziţie Totală – Opoziţie Naţională”. Chiar dacă, în urmă cu doar câteva zile, am fost ţinta unor atacuri politice, acceptăm – de dragul cauzei naţionale – să depăşim divergenţele şi să acţionăm unitar acolo unde interesul României o cere. În acest sens, AUR anunţă disponibilitatea de cooperare cu forţele politice suveraniste reprezentate în Parlament exclusiv din perspectiva obiectivelor asumate în Manifestul „Opoziţie Totală – Opoziţie Naţională””, a transmis marţi formaţiunea.
AUR a propus organizarea unei reuniuni comune cu toţi parlamentarii suveranişti, cu scopul de a coordona acţiunile de opoziţie totală faţă de actuala guvernare, de a susţine moţiunile şi iniţiativele de blocaj legitim împotriva abuzurilor de putere, dar și de a armoniza calendarul acţiunilor civice şi stradale.
Sursa https://www.hotnews.ro