Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat marți, 21 iulie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor, însă cele mai multe nereguli descoperite au fost legate de tulburarea ordinii publice și de încălcarea regulilor de circulație.
În timpul verificărilor au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 20 de autoturisme. În urma controalelor au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.500 de lei.
Din totalul amenzilor, nouă au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, iar alte zece pentru abateri la regimul rutier.
Polițiștii spun că astfel de acțiuni urmăresc descurajarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță în municipiul Botoșani.