Un ambulanțier de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a ajuns miercuri la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) după ce i s-a făcut rău în timpul serviciului.
Incidentul a avut loc în comuna Prăjeni, ambulanțierul deplasându-se acolo cu un echipaj pentru a prelua un pacient. Însă se pare că ambulanța s-a defectat, iar ulterior șoferului autosanitarei i s-a făcut rău.
La fața locului s-au deplasat alte două ambulanțe care au preluat pacientul dar și ambulanțierul.
„Un pacient în vârstă de 59, coleg de-al nostru la Ambulanța Botoșani a prezentat în timpul staționării în timp ce aștepta preluarea unui bolnav în ambulanță, o stare lipotimică, de cauză necunoscută. A fost echilibrat hemodinamic și transportat la Spitalul Județean în vederea efectuării investigațiilor necesare”,
Cristian Simionescu, medic în cadrul SJA.
Ambulanța care s-a defectat a fost adusă pe platformă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024