Acasă > Stiri Botosani > ASF avertizează: Tăierea salariilor cu 30% ar putea genera „riscuri sistemice”

ASF avertizează: Tăierea salariilor cu 30% ar putea genera „riscuri sistemice”

ASF avertizează: Tăierea salariilor cu 30% ar putea genera „riscuri sistemice”

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) se opune reducerii cu 30% a salariilor și a numărului de posturi, măsuri propuse de un proiect de lege guvernamental. ASF argumentează că aceste modificări ar putea induce „riscuri sistemice în îndeplinirea funcțiilor autorității”. În prezent, șefii ASF încasează lunar între 10.000 și 12.000 de euro, iar membrii neexecutivi aproximativ 6.000 de euro.

Autoritatea susține că măsurile de restructurare, cerute de proiectul de lege, sunt impuse pentru reducerea deficitului bugetar, însă fără a îmbunătăți indicatorii macro-economici, deoarece ASF nu utilizează fonduri de la bugetul de stat.

ASF avertizează că aceste măsuri „au potențialul de a induce riscuri sistemice în îndeplinirea funcțiilor fundamentale ale Autorității, respectiv reglementare, autorizare, supraveghere și control asupra pieței financiare non-bancare din România și alinierii acesteia la standardele europene în domeniu”.

Piețele financiare non-bancare (asigurări, piață de capital, pensii private) operează într-un context de complexitate și interdependență crescută, necesitând o supraveghere integrată.

„În plus, cadrul normativ european s-a extins substanțial și continuu, inclusiv în domenii precum reziliența operațională digitală, sustenabilitate, inteligență artificială și active digitale (regulamentele europene MiCA – primul cadru legislativ european dedicat reglementării criptomonedelor, DORA – care vizează întărirea rezilienței operaționale digitale a entităților financiare sau AI Act – prima lege care reglementează utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale). Acest lucru obligă autoritățile naționale de supraveghere să își suplimenteze resursele și expertiza necesare pentru a implementa noile reguli și pentru a monitoriza corespunzător conformarea cu acestea”, precizează ASF.

Într-un astfel de context, reducerea strict cantitativă a resurselor umane din ASF va afecta capacitatea autorității de a asigura stabilitatea sistemului financiar non-bancar, având în vedere că majoritatea profilurilor de expertiză din ASF sunt specializate pe domeniul gestionat, nu de tip suport, conform autorității.

„Mai mult, reducerile salariale substanțiale preconizate ar afecta cu precădere corpul de specialiști, adică exact acea categorie profesională care a acumulat de-a lungul anilor o expertiză indispensabilă pentru a gestiona piețe financiare de o complexitate aparte. Această expertiză, rezultat al unei formări îndelungate, constituie baza instituției în îndeplinirea atribuțiilor sale în raport cu piața financiară non-bancară.

Prin urmare, aceste măsuri administrative de restructurare, propuse în proiectul legii, vor conduce la deteriorarea funcționării structurilor interne esențiale, punând în pericol îndeplinirea mandatului legal și a obligațiilor asumate în temeiul legislației Uniunii Europene, inclusiv a celor privind protecția investitorilor și combaterea și prevenirea spălării banilor”, subliniază ASF.

Autoritatea menționează că aceste preocupări au fost exprimate și de autoritățile din Sistemul European de Supraveghere Financiară, într-o poziție comună adresată Ministerului de Finanțe din România, în iulie 2025, ca reacție la inițiativa Guvernului României de restructurare a ASF.

„Prin intervenția lor, autoritățile europene au insistat pe importanța asigurării independenței ASF și a resurselor financiare aliniate nevoilor operaționale și cirmcumstanțelor pieței, aspecte ce fac obiectul evaluării constante a acestor instituții europene.

ASF precizează că a trecut și anul trecut printr-un proces de restructurare.

„Această inițiativă s-a reflectat deja în reducerea numărului total de posturi la 493 (față de 535 în 2023), nivel comparabil cu cel din urmă cu un deceniu, precum și în diminuarea veniturilor individuale ale personalului autorității cu aproximativ 20% în anul 2024”, se mai arată în comunicatul ASF.

ASF are aproximativ 500 de angajați, incluzând numeroși șefi și consilieri, pentru care plătește lunar peste 2,4 milioane de euro, conform celor mai recente date privind veniturile salariale din instituție, obținute de Spotmedia.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare