Pe măsură ce crizele geopolitice și războaiele zguduie economia globală, giganții petrolieri europeni își văd veniturile crescând vertiginos. Cu toate acestea, cea mai mare sursă de profit nu mai este ascunsă în puțurile de petrol și platformele de foraj, ci pe ecranele computerelor. Shell, BP și TotalEnergies au pus la punct o „mașină de făcut bani” invizibilă: tranzacționarea.
Aceștia operează ca cei mai mari intermediari din lume, implementând strategia arbitrajului; cumpără combustibil la un preț scăzut din țări terțe și îl revând instantaneu acolo unde cererea este mare, lăsând în urmă concurenții americani, precum ExxonMobil și Chevron.
„Avionul s-a înclinat puternic când și-a început coborârea. În interiorul micului avion privat, ocupanții aveau fața pietroasă, sprijinindu-se de scaunele lor, în timp ce coborau într-o serie de învârtiri de tirbușon care făceau stomacul”, scriu doi jurnaliști de la Bloomberg (și foști colegi la Financial Times), Javier Blas și Jack Farchy în cartea „Lume de vânzare”, recent tradusă și la noi cu titlul „O lume de vânzare. Despre bani, putere și traderii resurselor planetare“
Aceasta nu era o călătorie obișnuită de afaceri, nici măcar pentru Ian Taylor, directorul executiv al Vitol, cea mai mare companie de comerț cu petrol din lume. În patru decenii de tranzacționare cu petrol, Taylor își fixase sedii în tot felul de puncte fierbinți- de la Caracas la Teheran. Cu toate acestea, o călătorie în Benghazi (Libia), în mijlocul unui război civil – era o experiență cu totul diferită.
La o mie de metri mai jos, o dronă îi însoțea avionul. Taylor și-ar fi dorit brusc să-și fi activat contactele din guvernul britanic care să-i fi trimis un avion de luptă potrivit pentru a-l escorta.
Armata rebelilor avea însă o mare problemă. Rămăsese fără combustibil
Era în 2011, iar întreaga regiune era în mijlocul unui val de revolte populare cunoscut drept „Primăvara Arabă”. În Libia, forțele care s-au revoltat împotriva dictaturii colonelului Muammar Gaddafi preluaseră controlul asupra Benghazi, cel mai important oraș din estul țării și și-au fondat propriul guvern.
Armata rebelilor avea însă o mare problemă. Rămăsese fără combustibil. Rebelii aveau nevoie urgent de motorină și benzină pentru vehiculele lor militare și de păcură pentru a le funcționa centralele electrice și singurul om care și-a asumat acest risc a fost Ian Taylor.
Chel și slăbănog, Taylor transformase Vitol dintr-un distribuitor de combustibil de dimensiuni medii într-un gigant al comerțului cu petrol. Nu se temea niciodată să ajungă în locuri unde alții se temeau să calce. Și, într-o lume în care petrolul și banii merg mână în mână cu puterea, nu se ferea de tranzacții care aveau o semnificație geopolitică mai largă.
Această strategie s-a dovedit a fi „de aur” în timpul recentului șoc geopolitic din Orientul Mijlociu. Când America și Israelul au bombardat Iranul pe 28 februarie 2026, piețele au fost zdruncinate. Cu toate acestea, principalii traderi au reacționat cu viteza fulgerului: și-au redus imediat pierderile, și-au schimbat strategia și au profitat de volatilitatea uriașă a prețurilor.
Sursa https://www.hotnews.ro
