Aproximativ 80 de botoșăneni s-au dus la AUR să dea în judecată Primăria – VIDEO 

Apelul lansat de senatorul Cătălin Silegeanu din fața Direcției de Taxe și Impozite Locale a Primăriei Botoșani a avut în opinia sa oarece ecou. 

Câteva zeci de botoșăneni s-au alăturat demersului de inițiere a unui proces colectiv. 

 

Situația la zi a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă de consiliera lui Cătălin Silegeanu.

 

Gabriela Beiu, consilier parlamentar

„Solicitările pentru a fi depuse plângeri prealabile la majorarea taxelor și impozitelor locale la nivelul municipiului Botoșani au fost numeroase. Oamenii au venit atât fizic cât și la birou ca să completeze acele formulare tipizate. Am fost contactați și telefonic să le înaintez prin diverse mijloace, au fost semnate și retrimise către noi pentru ca ulterior să fie înaintate în mod colectiv. Până în momentul de față sunt 30 gata semnate și în curs de readucere la sediu pentru că au fost transmise în format electronic peste 50 de cereri”,

 

Termenul până la care botoșănenii se pot alătura demersului a fost stabilit pentru finele săptămânii în curs. 

 

Gabriela Beiu, consilier parlamentar

„Lumea își dorește foarte mult să se înainteze un demers în această privință dar sunt și oarecum îngrijorați de acest aspect. Încă nu au reușit să vadă toți cu cât s-au mărit taxele, perioada este destul de scurtă de când s-au deschis sediile de taxe și impozite”,

 

În instanță ar urma să fie solicitată revocarea hotărârii de Consiliu Local prin care s-au majorat taxele și impozitele locale.

Vor fi două tipuri de procese colective, pe de o parte cele inițiate de primari și consilieri locali AUR, de cealaltă parte de persoane fizice. 

Iar motivul legal ar fi următorul:

 

Cătălin Silegeanu, senator AUR

„Se încalcă legea. Bolojan a venit cu acea răspundere în Parlamentul României, a făcut modificări fiscale pe repede înainte. Din câte știți, orice modificare fiscală se anunță cu minimum șase luni înainte și nu au fost acele șase luni”,

 

Primăria Neamț ar fi găsit o eroare fiscală și astfel au fost scutite de la plata impozitelor locale persoanele cu dizabilități. 

Cătălin Silegeanu susține că va solicita acest lucru și la Botoșani. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Un nou Cod Galben emis pentru județul Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Jan 15, 2026

Botoșaniul sub COD GALBEN în această dimineață

Redacția Botoșăneanul

Jan 15, 2026