În primele trei luni ale anului 2024, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani un număr total de 952 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2024, 478 au peste 45 de ani, 125 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 39 au între 30 și 35 de ani, 81 au între 25 și 30 de ani, iar 229 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 310 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 385, iar al bărbaţilor de 567, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 40,44 %, respectiv de 59,56%.
În funcţie de rezidenţă, 407 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 545 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (373), profesionale (235), gimnaziale (232), (48) fiind cu studii universitare.
Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele trei luni ale anului 2024, 230 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Botoşani.
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.841 persoane.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024