Majoritatea celor care s-au întors din Italia au copii la școala din sat, motiv pentru care s-a decis și suspendarea cursurilor.
Primarul unei comune din județul Suceava a anunțat, luni, Prefectura și Direcția de Sănătate Publică Suceava că aproximativ 300 de persoane de etnie romă din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, s-au întors neașteptat din Italia, de teama noului coronavirus.
„Au fugit din Bergamo, cu microbuze. La frontieră au declarat că vin din Germania și acum sunt acasă, la Mironu”, a declarat pentru Monitorul de Suceava primarul Constantin Moroșan.
El a mai spus că majoritatea celor care s-au întors din Italia au copii la școala din sat, motiv pentru care a decis și suspendarea cursurilor.
Întrebat dacă a fost la faţa locului ca să verifice situația, primarul a declarat pentru adevărul.ro: „Ce, sunt nebun? Să te duci dumneata să vezi. Eu am auzit şi am sesizat Direcţia de Sănătate Publică pentru că aşa este corect”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024