Acasă > Stiri Botosani > APIA, Garda şi Inspectoratul Şcolar, acuzate că fac campanie la Răchiţi

APIA, Garda şi Inspectoratul Şcolar, acuzate că fac campanie la Răchiţi

APIA, Garda şi Inspectoratul Şcolar, acuzate că fac campanie la Răchiţi

 

Liderii judeţeni ai PSD au acuzat vineri dimineaţă implicarea a trei instituţii ale statului în campanie electorală din comuna Răchiţi. Deputatul Costică Macaleţi a declarat că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Garda Financiară şi Inspectoratul Şcolar Judeţean fac sub diverse forme presiuni asupra electoratului pentru a vota candidatul PDL. „Şi de această dată informaţiile statului intervin în campania electorală. Nu este corect ca în astfel de situaţii instituţiile statului să intervină”, a afirmat parlamentarul. Potrivit acestuia, chiar inspectorul şcolar general adjunct Gheorghe Carmocanu solicită date privitoare la cadrele didactice care intenţionează să intre în grevă, iar comisarii Gărzii „acolo unde oamenii şi-au exprimat simpatia cei care cu chioşcuri, baruri, i-au forţat cu amenzi”. La rîndul ei, „APIA intervine cu tot felul de minciuni, că vor da bani pentru subvenţii şi aşa mai departe”. Mai mult, reprezentantul PSD a anunţat că pentru seara de vineri democrat-liberalii au programată o acţiune de mituire a electoratului.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare