Polițiștii botoșăneni acționează zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Prezența polițiștilor în spațiul public are un rol preventiv, însă în momentul în care sunt constatate abateri de la prevederile legale, sunt dispuse, gradual, măsurile prevăzute de lege pentru abaterea comisă.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 54 de evenimente, dintre care 46 au fost semnalate prin apel 112.
În urma intervențiilor și a activităților specifice desfășurate au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.
Dintre acestea, 5 sancțiuni, în valoare de 2.500 de lei, au fost aplicate pentru provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, 3 sancțiuni, în valoare de peste 4.000 de lei, au fost aplicate pentru apelarea nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112.
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024