Zeci de mii de români care au accesat programul ”Prima Casă” au primit o veste bună marţi, întrucât proiectul de lege ce permite beneficiarilor să apeleze la Legea dării în plată a primit aviz favorabil.
Conform senatorului Daniel Zamfir, proiectul de lege care permite și beneficiarilor programului Prima casă să poată apela la Legea dării în plată în situația în care ajung în imposibilitate de plată a ratelor la bancă a fost avizat favorabil.
”Astazi, in Comisia Economică a Senatului am avizat favorabil proiectul de lege care permite și beneficiarilor programului Prima Casa sa poată apela la Legea darii in plata in situația în care ajung in imposibilitate de plata a ratelor la banca. In ceea ce privește Legile împotriva cămătăriei, cred că nu mai există niciun motiv că ele sa nu fie discutate în Camera Deputaților.
A trecut deja foarte mult timp de când au fost votate in Senat, iar oamenii au ajuns la capătul răbdării. Sper că președintele comisiei de buget din Camera Deputaților, dl Marius Budai, sa înțeleagă și domnia sa acest lucru!”, a transmis Daniel Zamfir la Antena1
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024