Acasă > Stiri Botosani > Apa curge de sub șosea de o săptămână! Un botoșănean nemulțumit că NU se intervine– VIDEO 

Apa curge de sub șosea de o săptămână! Un botoșănean nemulțumit că NU se intervine– VIDEO 

avarie la apa la Drislea

O avarie la rețeaua de alimentare cu apă din localitatea Drislea, comuna Trușești, a stârnit nemulțumirea unui localnic, care a sesizat redacția cu privire la pierderile de apă ce durează de mai multe zile.

Potrivit botoșăneanului, apa curge de sub carosabil direct în rigola betonată încă de sâmbăta trecută. Acesta susține că a sunat la dispeceratul companiei Nova Apaserv, însă problema nu fusese remediată până la momentul sesizării.

 

Conducte care cedează la presiune

 

Directorul general al SC Nova Apaserv SA, Alin Cirimpei, a declarat că, în zona Trușești, au fost înregistrate nu mai puțin de 19 avarii începând din luna iulie.

 

Potrivit acestuia, principala problemă este starea rețelei de apă, preluată de la administrația publică locală, care nu ar rezista presiunii din sistem.

 

„Rețeaua este destul de proastă, preluată de la administrația publică locală, iar în momentul în care apare presiune cedează branșamentele”, a explicat Alin Cirimpei.

 

Regulator de presiune sau înlocuirea conductei

 

Pentru reducerea numărului de avarii, Nova Apaserv ia în calcul montarea unui regulator de presiune. Dacă această soluție nu va da rezultate, compania analizează și posibilitatea înlocuirii conductei pe o lungime de aproximativ 600 de metri.

 

Directorul general al operatorului de apă a precizat că intervenția pentru remedierea avariei semnalate în Drislea este programată pentru astăzi, 11 octombrie.

 

ȘOCANT: Sânge și organe de animale pe o stradă din municipiul Botoșani: Canalizarea transformată în groapă de abator de vidanje „misterioase” – VIDEO