Finalul lunii octombrie a adus o vreme bizară, care a variat de la frig și ninsori la temperaturi specifice unui început de vară. Meteorologii au dezvăluit acum ce ne aduce vremea la iarnă și la ce ne-am putea aștepta.
Meteorologul de serviciu al ANM, Roxana Bojariu, a vorbit despre puşeele de iarnă care s-au semnalat săptămâna trecută.
„Se mai întâmplă, au fost cazuri și a nins în general la altitudini un pic mai mari, deși am avut zăpadă și în Poiana Brașov. Mai rar, dar se întâmplă. Să știți că la înălțimi mari ninge și în august. Dar, într-adevăr, pe scară atât de mare și chiar și la altitudini mai mici e un fenomen deosebit. Extremele acestea sunt oarecum normale, dar amplitudinea lor este, totuși, impresionantă. Trebuie să ne așteptăm în continuare la fenomene extreme, chiar și în timpul iernii. Fenomene caracteristice iernii, dar cu o intensitate destul de mare.
Ați văzut cum arată tabloul iernilor din ultimii ani. Practic, avem perioade mari cu condiții blânde și episoade care vin cu vreme foarte severă de iarnă, limitată în timp, dar cu impact asupra activității socio-economice”, a spus aceasta la Digi 24.
În ceea ce privește lunile de iarnă, meteorologul a dezvăluit următoarele:
„Nu e o imagine încă bine definită, pentru că nu există toate elementele din sistemul climatic reașezate pe această stare de anotimp rece și modelele nu au o predictibilitate foarte bună. Chiar pentru Europa, lucrurile stau mai prost decât pentru alte zone ale lumii. Dar trebuie să ținem cont că vom avea fenomene extreme și în iarnă, așa cum am avut în toate anotimpurile.”
În ceea ce privește fenomenele extreme din această perioadă, meteorologul spune că acestea sunt întâlnite pe tot globul:
„De fapt, lucrurile se leagă, pentru că acest transport de aer foarte rece dintre nord spre latitudinile mai joase a împins aerul cald dinspre latitudinile mai joase spre noi. Și practic avem această vreme foarte caldă ca o altă fațetă a vremii foarte reci și cu fenomene meteo extreme din Europa de Vest, dar nu numai. În întreaga lume avem fenomene meteo extreme”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024