Brico Depot informează într-un email că, începând cu data de 1 octombrie 2025, Bricostore Romania și Altex Romania fuzionează, formând împreună o singură entitate: Altex Romania.
Urmare a acestei schimbări, Brico Depot anunță că va oferi, scrie economica.net:
• acces la o gamă mai largă de produse și soluții;
• servicii îmbunătățite și o experiență mai simplă;
• relație mai apropiată și eficientă cu echipa sa.
Potrivit Brico Depot, este important de reținut:
• contractele și obligațiile existente rămân neschimbate;
• datele tale personale sunt protejate conform legislației în vigoare (GDPR);
• modalitățile de contact și suport vor continua să funcționeze normal, iar în curând vei beneficia și de noi canale de comunicare.
Ce înseamnă această schimbare pentru clienții Brico Depot?
• Continuitate: Magazinele Brico Dépôt și platforma online vor funcționa fără întreruperi. Serviciile de e-commerce și livrare continuă în condiții imbunătățite.
• Cardurile de client Brico: Nu vor mai putea fi utilizate începând cu 30 septembrie 2025, însă conditiile de garanție și retur rămân valabile in condițiile regulamentului curent.
• Cele mai bune prețuri garantate: La fel ca Altex, Brico Dépôt se angajează să ofere cele mai bune prețuri din piață.
• Gamă mai variată, mai puternică: Va crește oferta de produse în categoriile grădină, bucătării, băi și iluminat, categorii in care Brico Dépôt este deja unul din liderii pieței.