Toate Inspectoratele Școlare Județene au fost informate cu privire la activitatea politică în școli prin intermediul unei note transmise de Ministerul Educației.
Ministerul Educației a transmis o notă Inspectoratelor școlare județene în care le reamintește directorilor de școală și cadrelor didactice că este interzisă orice activitate cu caracter politic în școli, atât în timpul orelor de curs cât și în afara lor, concursuri / competiții sportive, artistice, organizate de formațiuni politice, potrivit legii Educației.
Nota vine în contextul celor patru tipuri de alegeri electorale care au loc în acest an. În document sunt precizate activități care nu sunt permise, printre care dezbateri cu elevii pe teme politice sau organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai partidelor politice.
Peste 1.700 de directori de școli sunt puși politic, iar toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate tot politic, potrivit unui raport al Ministerului Educației, informează edupedu.ro.
“Vă solicităm să dispuneți toate măsurile în vederea respectării stricte de către conducerile unităților de învăţământ a prevederilor art. 11 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora în unitățile de învăţământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației şi formării profesionale, precum şi în cadrul activităților desfăşurate în mediul online de unităţile de învăţământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile mentionate în Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările si completările ulterioare, cu exceptia măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările şi propaganda de natură politică şi prozelitismul religios.
În toate unitățile de învăţământ preuniversitar şi în toate spațiile destinate educaţiei şi formării profesionale, precum şi în cadrul activităţilor desfăşurate în mediul online de unităţile de învăţământ preuniversitar sunt interzise orice activități cu caracter politic. Astfel de activităţi pot fi, de exemplu: distribuirea sau existența materialelor de propagandă electorală în spațiul unității de învățământ; organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai partidelor politice care au drept scop promovarea candidaturii acestora sau a partidelor din care fac parte; implicarea elevilor, în timpul programului școlar, în orice tip de activitate cu caracter politic; participarea elevilor la concursuri/competiții sportive, artistice etc. organizate de formatiuni politice s.a.
În timpul procesului instructiv-educativ, cadrele didactice nu vor iniția dezbateri cu elevii privind optiunile politice și nu își vor manifesta convingerile politice în exercitarea atribuțiilor de serviciu. De asemenea, se interzice implicarea organizată a elevilor de către personalul unităţii de învăţământ în activități cu caracter politic, chiar dacă acestea se desfășoară în afara orelor de curs și a spațiului școlar. Nerespectarea acestor prevederi constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii”.
(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertisment scris;
b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;
d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) și b) se pot aplica cumulat sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e). Pentru celelalte abateri se poate aplica sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1).(3) În funcție de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancțiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune și măsura retragerii decorațiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.
(Foto: Facebook)
Lidera AUR Botoșani: Nu am schelete în dulap / Nu am mâinile pătate – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
Profesorii de la Botoșani care nu prea își fac treaba: Aveți o mână de elevi...
Oana Sava
Oct 06, 2024
PRIMĂ consistentă pentru FC Botoșani dacă bate Rapidul, o companie de prestigiu oferă banii
Oana Sava
Oct 06, 2024