Microbuzele vor relua cursele de transport în comun cu respectarea aceluiași program.
Urmare a implicării autorităților publice locale, respectiv Primăria Comunei Mihai Eminescu și Consiliul Județean Botoșani, în rezolvarea problemelor apărute privind transportul public în comun în localitatea Cătămărăști-Deal, înștiințam locuitorii de faptul că începând cu data de 09 septembrie 2019 microbuzele vor relua cursele de transport în comun cu respectarea aceluiași program cu care aceștia au fost obișnuiți.
Precizăm că firma S.C. Microbuzul S.R.L., reprezentată legal de către Balan Dumitru, a preluat S.C. Miss Andreea S.R.L., reprezentată legal de Atodiresei Sorin, care deține licența de transport pentru raza comunei Mihai Eminescu, fapt care conduce la intrarea în legalitate cu privire la cursele efectuate de aceasta.
Programul de curse pentru satele Ipotești și Cătămărăști Vale, rămâne neschimbat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024