În pădurile din județul Iași, cerbul lopătar, cu coarnele sale impunătoare, nu a mai fost văzut de aproape 100 de ani.
Anul trecut, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din județ a cumpărat 25 de exemplare din rezervații de la noi din țară și din Polonia.
După un an în care s-au adaptat, vor fi eliberate în sălbăticie. Între timp, au făcut și pui, așa că în natură vor ajunge 51 de cerbi lopătari.
Dispariția cerbului lopătar, una dintre cele mai frumoase specii de erbivore din pădurile noastre, este pusă de specialiști pe seama schimbărilor climatice, a distrugerii habitatului, în urma urbanizării, dar și a vânătorii excesive sau braconajului.
Mircea Lazăr, profesor Universitatea de Științele Vieții Iași: „Perioadele celor două războaie mondiale au generat un colaps demografic, extinderea agriculturii intensive, pierderea pădurilor de foioase au eliminat specia aceasta."
Acțiuni de repopulare au fost și în alte județe. În Botoșani, de exemplu, în urmă cu 14 ani, s-au eliberat în păduri 60 de exemplare, iar acum sunt 200, scrie protv.
Potrivit Ministerului Mediului, acum avem aproape 8.000 de exemplare de cerbi lopătar.