Ca în fiecare an, în luna mai, pe meleagurile eminesciene se organizează festivalul „Floare Albastra”. Primăria Mihai Eminescu a trimis un comunicat pe această temă pe care îl redăm mai jos.
Inițiatorul evenimentului, respectiv actualul reprezentant al instituției, Gireadă Dumitru Verginel, a ținut ca desfășurarea acestui eveniment să devină o tradiție, festivalul din acest an fiind la cea de-a XII- a ediție, acesta având loc în perioada 11-12 mai pe stadionul „Luceafărul” din satul Ipotești.
Sâmbăta seara, începând cu ora 19:00, vor concerta îndrăgitele artiste DOINA SULAC și, plăcută surpriză pentru spectatori, ANDRA.
Duminică, începând cu ora 12:00, artiștii care vor încântă publicul sunt: Nicu Mata, Daniela Condurache, Ion Paladi, Diana Sârbu, Dan Doboș, Ansamblul profesionist „Constantin Arvinte” Iași și actorii Valentina Fătu și Vasile Muraru.
Tot duminică, în semn de respect, reprezentanții instituției vor înmână diplome pentru cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie neîntreruptă.
Evenimentul este organizat de Primăria comunei Mihai Eminescu și Consiliul Local al comunei Mihai Eminescu.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024