Ancheta săptămânii
Adevărul făcut scrum! Dosarul accidentului de la Huțani TOPIT de Parchet și Poliție – GALERIE FOTO singurele IMAGINI de la tragedia rutieră
  • Autoritățile au distrus toate dosarele și documentele cu fotografii anexate, declarații de martori, expertize sau rezultate ale cercetărilor penale care au existat în urma celei mai mari tragedii rutiere din țara noastră.
  • Accidentul rutier cu morți colective a avut loc la Huțani pe 29 iunie 1980, când un autobuz s-a răsturnat cu roțile în sus într-o mlaștină, iar în jur de 50 de oameni și-au pierdut viața.

Puzderie de anchetatori la accident, toate actele distruse 

 

Alarma s-a dat la scurt timp și atunci la Huțani a ajuns aproape toată suflarea milițienească, procurori, dar și membri cu funcții ai Partidului Comunist Român (PCR). Accidentul și urmările sale nu au fost tratate superficial și s-au făcut cercetări riguroase pentru a se cunoaște ce s-a întâmplat cu exactitate.

 

Puține au fost persoanele care au avut acces la dosar. Multe au fost cele care ulterior au șters aproape orice urmă a nenorocirii care a avut loc în zona celor „7 poduri” de la Huțani. Nimeni nu a ieșit public vreodată cu vreo declarație, concluzie, amănunt sau mesaj pentru familiile îndoliate. S-a păstrat tăcerea în cei 41 de ani care s-au scurs de atunci.

 

În prezent, accidentul mai poate fi reflectat în versiuni ale oamenilor care l-au trăit din tot felul de posturi: supraviețuitori, martori, salvatori sau foști anchetatori. Fiecare cu propria versiune din ceea ce a văzut și s-a văzut.

 

Niciun document. Toate dosarele au dispărut fiind date spre distrugere.

 

Dosarul distrus de Poliție

 

La Inspectoratul de Poliție Județean (fosta Miliție) am formulat în noiembrie 2021 o adresă pentru a avea acces la dosarul de la Huțani.

 

Ni s-a răspuns că dosarul nu mai există în arhive, fiind dat spre topire. Iar nomenclatorul care a asigurat cadrul legal pentru distrugerea documentelor a fost declasificat abia în 2013. La mulți, mulți ani după dispariția tuturor actelor.

 

„Urmare a cererii dv. adresată Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă comunicăm următoarele:

La nivelul instituției noastre nu se mai regăsesc documentele solicitate de dv., termenul de păstrare, conform Nomenclatorului S/236160 din 2 martie 1984 (declasificat printr-o notă raport a IGPR din 2013) fiind de 10 ani, în cazul documentelor referitoare la activitatea de cercetare a accidentelor grave de circulație, respectiv 3 ani, pentru registrul privind accidentele rutiere”,

 

Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani

 

Aceeași situație și la Parchet

 

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani dosarul a fost distrus la o distanță de 18 ani de la producerea tragediei rutiere.

 

„Prin Rezoluția nr. 91/P/1980 din 20 octombrie 1980 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, în temeiul art. 10, lit. g, Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin. ultim Cod Penal și art. 21 din Legea nr. 5/1965, fapte constând în aceea că, la data de 29 iunie 1980 în jurul orei 11:30 pe raza județului Botoșani, la locul numit 7 poduri, s-a produs un accident de circulație care s-a soldat cu moartea a 46 de călători inlclusiv a șoferului.

 

Menționăm că nu vă putem elibera copii după documentele existente la dosar, deoarece la data de 24 septembrie 1998 acesta a fost predat la topit, fiind expirat termenul de păstrare.

 

Anexăm, alăturat, în xerocopii, următoarele documente:

  • Extras filă Registru Penal 1980
  • Proces verbal nr. 13 din 24.09.1998
  • Inventar nr.  5 pe anul 1980”.

 

 

Singurele „urme” ale accidentului rutier colectiv de la Huțani care au rămas consemnate negru pe alb sunt un Registru Penal din anul în care a avut loc evenimentul și un proces-verbal prin care s-a luat decizia de topire a dosarului.

 

În iunie 1980 dosarul a fost preluat de procurorul Mihai Gafițiuc și îl viza pe Ioan Aparaschivei, de 37 de ani, șoferul autobuzului. Soluția a fost de netrimitere în judecată, având în vedere că șoferul a murit în accident.  

 

Pe 24 septembrie 1998 se încheie procesul-verbal cu numărul 13 prin care:

 

„Comisia de selecționare compusă din B. Carmen președinte, I. Maria – grefier raportor și P. Daniela – membru, numită prin Oridinul nr. 2220 din 21 septembrie 1998, selecționând în ședințele din 21, 22, 23 septembrie 1998 documentele din anii 1980 – 1995.

 

Avizează că plângerile, cererile, reclamațiile, propunerile, cererile de revizuire și plângerile la Decr. 313/1980, dosarele soluționate prin clasare, ordonanțele de încetare a procesului penal, supliment de dosare în care s-au dat concluzii de învinuire, dosarele soluționate prin scoatere de sub urmărirea penală, rechizitoriu sau declinare, precum și dosarele administrative și de la serviciul contabilitate din inventarele anexă să fie înlăturate, ca nefolositoare, expirându-le termenele de păstrare prevăzute în indicativul din nomenclatorul acestei unități”.

 

 

Singurele dovezi rămase 

 

Singurele imagini care au fost „salvate” în urma accidentului rutier de la Huțani se află în arhiva Televiziunii Române, în urma unui reportaj efectuat la 16 ani de la producerea lui.

 

Din imagini se pot observa podul și balta de dedesubt în care a căzut autobuzul cu roțile în sus. Oamenii care s-au adunat pentru a da ajutor victimelor, unii cu crengi în mâini pentru ca supraviețuitorii să se poată agăța pentru a fi trași la mal. Macaralele care au fost solicitate pentru scoaterea autobuzului, dar și decedații întinși pe mal.

 

*primele imagini imediat după producerea accidentului din 29 iunie 1980

 

*oameni cu crengi încercând să salveze oameni 

*autobuzul tras din apă de macarale și oameni

*imaginea autobuzului 31-SV-2049 după scoaterea din mlaștina de la locul accidentului

*autobuzul morții

*victime înșirate pe mal 

*dosarul de la Huțani care a fost distrus

*imagine de ansamblu de la accident

*piatră comemorativă (dispărută între timp), cu numele victimelor. Mai puțin al șoferului. 

 

În reportajul TVR Iași din 1996 a oferit un scurt interviu și Dinu Bărbăcaru, fost ofițer în cadrul Ministerului de Interne: „Despre accident, în mediul general, ca să fie popularizat în țară, nu s-a vorbit. S-a făcut prelucrarea acestui accident în unitățile deținătoare de autovehicule ca să prevenim un eventual alt accident. Dar, în presă nu a fost publicat și nici la televiziune nu a fost dat”.

 

Instituțiile care au avut dosarul s-au conformat riguros cerințelor legislative. Nu a existat niciun șef vizionar care să anticipeze poate o intenție de documentare a unei lucrări științifice sau poate o producție cinematografică despre cea mai mare tragedie rutieră a României care rămâne totuși în istoria noastră.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
PREMIERĂ: Colonelul Vasile Botezatu, dezvăluiri amănunțite despre ancheta celei mai mari tragedii rutiere a României: Era o situație de război! VIDEO
Anchetă eveniment: Accidentul de la Huțani, cea mai mare tragedie rutieră din istoria României – VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Cătălin Flutur în vizită la AUR-ul condus de George Simion: Suntem prieteni de ani de zile - CULISELE unei întâlniri pentru o brățară (a)politică
În săptămâna 15 - 21 august, fostul primar al municipiului Botoșani a vizitat sediul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).Cătălin Flutur susține că a mers la partidul menționat doar ca să ridice o invitație la nuntă.
Recensământ 2022: Pentru prima dată după 30 de ani municipiul Botoșani scade sub 100.000 de locuitori. Orașul riscă să-și piardă rangul, o parte din consilierii și polițiștii locali, inclusiv bani de la buget
Este cea mai gravă depopulare de la cel de-al Doilea Război Mondial, în care pierderile omenești au fost puse pe seama luptelor.Recensământul populației a oficializat practic fenomenul migrației la adevărata-i amploare, cu orașe din România părăsite masiv de locuitori.
O adolescentă din municipiu a obținut ordin de protecție împotriva propriei mame!
În cele mai multe dintre cazuri, divorțul dintre părinți se răsfrânge asupra copiilor care devin, în mod nefericit, o armă între foștii parteneri care caută răzbunare reciprocă.O încheiere de căsnicie din municipiul Botoșani se consumă în aceste zile cu lupte grele la Poliție și în instanță, după ce copilul a obținut ordin de protecție împotriva mamei.
Luptă până la Tribunal și Parchet pe direcția ”unicului șef” de la municipiu, primarul îi face prefectului plângere penală: S-a făcut sluj
Un nou conflict politico-administrativ se creionează în administrația publică locală de la Botoșani, în contextul animozității accentuate dintre filialele PNL și PSD, formațiuni care la nivel național se află în coaliția de guvernare. Nu și pe plan local.
Prietenie ruptă în două de AUR: Povestea unei candidaturi sprijinite de o organizație văzută ca o continuatoare a legionarilor - VIDEO
15 august 2020 – Bogdan Cărăușu își lansează candidatura la Consiliul Local pe platoul Sălii Polivalente din mijlocul mai multor reprezentanți ai Frăției Ortodoxe, inclusiv a președintelui Dan Grăjdeanu.7 iulie 2022 – invitat la Botoșăneanul TV, Bogdan Cărăușu face public că a întrerupt colaborarea cu organizația religioasă în ciuda sprijinului care i-a fost acordat atunci.
Viorica Dăncilă, dezvăluiri la Botoșani după pierderea șefiei Guvernului: Nici Doina, nici Marius nu au dat un telefon / Nimeni nu se aștepta că o să-l aresteze pe Liviu Dragnea – VIDEO
În toată istoria sa, România a avut un singur prim-ministru femeie: Viorica Dăncilă. A condus Guvernul în perioada 29 ianuarie 2018 – 4 noiembrie 2019, perioadă marcată de proteste de stradă și de o luptă la baionetă cu Justiția.
E jale! Investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos, doar la un sfert după jumătate din contract, pentru o mulțime de lucrări încă nu s-au obținut nici măcar avizele
Avem parte de anunțuri triumfaliste din partea unor demnitari botoșăneni cu poze în care apare asfaltul, dar în realitate situația de pe drumul Botoșani – Târgu-Frumos este una cel puțin îngrijorătoare. Asta reiese dintr-o situație primită de Prefectură de la Secția Drumuri Naționale (SDN), practic reprezentantul din județ al beneficiarului, adică al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în Botoșani.
ALARMĂ: S-a cerut oficial suspendarea autorizației de mediu pentru rampa de deșeuri a județului, Botoșani riscă să fie îngropat în gunoaie
Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului (APM) suspendarea Autorizației Integrate de Mediu (AIM) emisă pentru Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) Stăuceni. Mai direct spus, noua groapă de gunoi a județului riscă să rămână fără autorizație de mediu, ceea ce înseamnă că nu ar mai putea să își desfășoare activitatea, iar operatorii de salubrizare din întreg județul nu ar mai avea unde să ducă deșeurile.
Sătul să aștepte apa, un fost luptător în Legiunea Străină își vinde pensiunea din Botoșani: Chiar e strigător la cerVIDEO & GALERIE FOTO
Nici mai mult, nici mai puțin de 16 ani a luptat în instanță pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra unui conac naționalizat de comuniști. L-a transformat în pensiune, a avut 50.000 de turiști, însă după opt ani de activitate dorește să renunțe la afacere. Iar motivul nu ar trebui să existe într-o țară membră a Uniunii Europene.
Val de procese deschise de Primărie pentru tranzacții cu locuințe din Centrul Vechi: Sume derizorii / Poate ne trezim și cu apartamentele noastre că devin nule
Primarul Cosmin Andrei susține că a intrat în posesia unor documente din care reiese că au fost vândute 15 apartamente din Centrul Istoric, iar contractele de vânzare – cumpărare nu au fost perfectate la notar. Drept pentru care toate aceste înțelegeri contractuale vor fi contestate în instanță.
Patru foști și actuali șefi ai Filarmonicii dați pe mâna Poliției, suspiciuni de luare de mită, abuz și neglijență în serviciu
Sesizarea organelor de cercetare a venit în urma unui audit efectuat la Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoșani.Vizează patru angajați care au fost implicați în organizarea unui concurs pentru ocuparea poziției de concert maestru.
”Reforma de la Apă” a născut până la urmă mai mulți șefi, instalatorii au fost rebotezați ”operatori circuite rețea apă” poate-poate vine cineva să se angajeze
Pe 20 aprilie, cu câteva zile înaintea Paștelui, Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Aqua Botoșani”, structură constituită de Consiliul Județean și 73 de consilii locale, a avizat modificarea organigramei și statului de funcții la SC Nova Apaserv SA. După ce, în ianuarie, s-au redus directorii de la patru la doi, în aprilie numărul total al șefilor a crescut cu patru. În același timp, se găsesc foarte greu oameni pentru munca de jos.
Coșmar pe drumul Botoșani - Flămânzi: pietre, pământ, șanțuri și mult praf: Oamenii au rămas fără poduri, este disconfortul cu piatra, cu praful, cu penele... VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 2 august 2021, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) anunța deschiderea șantierului de lucrări pe DN 28 B, Botoșani – Târgu Frumos.Odată frontul de lucru ajuns aproape de limita orașului Botoșani, pentru șoferi parcurgerea unui drum către Iași sau spre sudul țării a devenit un calvar.
Gata negocierile pe directori PNL - PSD: Doi liberali grei lăsați fără funcție, social-democrații au aplicat din nou tactica ”oricine, numai el nu”
Așa cum am anunțat spre finele săptămânii trecute, una dintre „victimele” negocierilor s-a nimerit a fi Ada Macovei, șefa educației botoșănene pe care, și de această dată, o urmărește trecutul.Negocierile au fost în cele din urmă închise și la Botoșani după intervenția unor șefi de la București.
DEZVĂLUIRI explozive despre „faimoasele autobuze” : Eltrans plătește taxă pentru fiecare kilometru suplimentar și are deja peste 100.000 km în plus - VIDEO
3.600 de euro plătește Eltrans pe lună pentru fiecare autobuz închiriat de la compania turcească cu care s-a încheiat un contract de leasing operațional.Autobuzele s-au defectat de 200 de ori în mai puțin de doi ani și sunt limitate și la numărul de kilometri parcurși.
Femeia comisar de la Protecția Consumatorilor reținută de procurori este pensionară de doi ani, Parchetul și boala au înjumătățit comisarii de la Botoșani
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani funcționează doar cu jumătate din personal după arestarea a doi comisari și îmbolnăvirea șefului. CJPC era condusă de Mirel Rogalschi, care oficial are funcția de comisar șef adjunct, pentru că postul de comisar șef este deținut la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Nord – Est (CRPC) Iași, căruia i se subordonează și unitatea de la Botoșani.
Îngrijitoare de lux la Spitalul Mavromati: Lefuri în plată de 6.000 - 9.000 de lei
Nu există posturi mai bine sau mai prost remunerate. În România angajatorii sunt cei care provoacă discrepanțele uriașe între mediul privat și cel bugetar.Și se ajunge astfel ca două persoane care prestează practic aceeași activitate, dar în locuri diferite, să aibă salarii diametral opuse, ca valoare.
După 31 de ani, Primăria Botoșani a înregistrat la OSIM „Premiul Național de Poezie Eminescu”: Eminescu este al nostru, al tuturor / Dacă dorește să-l provincializeze, să-l facă de nivel local, să implice și aprozarul nu știu care...
După trei decenii în care manifestările dedicate Zilelor Eminescu au fost organizate de Fundația Culturală Hyperion, de anul viitor organizatorii ar putea fi alții.Primăria municipiului Botoșani, finanțatorul principal al acestor evenimente culturale, a devenit proprietară pe titulatura premiului.
Lichidare până la capăt: S-a scos la vânzare și o cale ferată din ograda orașului - O să vină romii până la urmă să o cumpereGALERIE FOTO
Cabinetul Individual de Insolvență (CII) ”Dascălu Constantin Lulu” continuă încercarea de recuperare a datoriilor SC Termica SA. La 11 ani de la intrarea în faliment a fostei societăți de termoficare a orașului, în patrimoniul acesteia încă se mai găsesc bunuri care pot fi valorificate.
Marea ”pilăreală”: Statul a uitat de concursuri, puzderie de instituții conduse de interimarii cu pile la partid
”Exercită cu caracter temporar”, ”promovare temporară”, ”delegare atribuții”, ”preluare sarcini”, toate aceste expresii sofisticate nu fac altceva decât să ascundă la Botoșani un fenomen care a luat amploare în pandemie. La conducerile a tot mai multe instituții sunt propulsați oameni fără concurs, dar cu carnetul potrivit de partid.
Pe placa comemorativă sunt doar 44 de nume? Eu nu prea cred!
17 ianuarie 2022, 14:38
Si pe drumul Botosani Stefanesti se mergea cu autobuse gheboase si la care sacojele se puneau pe autobus cu ajutorul unei scari .Putea sa se intample pe orice traseu .Am impresia ca ,,gheboasele " au fost scoase din trafic .
17 ianuarie 2022, 12:18
La nr.6 Căpitan
17 ianuarie 2022, 10:07
"În reportajul TVR Iași din 1996 a oferit un scurt interviu și Dinu Bărbăcaru," A fost o perioadă şef la circulaţie, aşa se spunea pe atunci la o funcţie. Nu ştiu dacă şi la data accidentului. Cât despre vina şoferului hai să fim serioşi. Trimiţi un hârb de 40 de locuri la o oră de vârf, îl încarci până plesneşte, pocneşte un pneu şi devină e fraierul de la volan. Am făcut drumul Sv-Bt şi invers de câteva zeci de ori stând într-un picior ca barza. Sigur şefii habar nu aveau că autobuzele mergeau supraîncărcate, ei erau ocupaţi cu reducerea populaţiei!! Cel puţin astăzi e pe faţă.
17 ianuarie 2022, 10:06
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am propus un proiect prin care Primăria Botoșani să semneze un protocol de colaborare cu ANFP care a planificat un program foarte bun prin care toate concursurile au subiecte trase la sorți în mod electronic. Acest poriect a fost ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9266 lei
USD
Dolarul SUA
4.7043 lei
CHF
Francul elveţian
4.9892 lei
GBP
Lira sterlină
5.6863 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4163 lei
XAU
Gramul de aur
266.5349 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2447 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2063 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1556 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.5027 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6625 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.6 o C
Dorohoi
0.6 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.