Ancheta săptămânii
Șoferul din autobuzul groazei a murit sub ochii soției și a lăsat orfani trei copii, două amenzi – singurele pedepse pentru 48 de morți

Cea mai mare tragedie rutieră din istoria României a avut eroul său negativ. Pentru că în comunism sistemul nu putea fi decât perfect, cei care greșeau erau doar oamenii. Chiar dacă, atunci când vorbim despre șoferi de exemplu, erau nevoiți să circule cu autobuze vechi, pline de improvizații și cu anvelope noi, dar cu defecte de fabricație.

Moartea șoferului catalogată drept accident de muncă


Astfel că, în mare viteză, întreaga răspundere pentru accidentul care a avut loc pe data de 29 iunie 1980 la Huțani, a fost aruncată asupra șoferului. Mai ales că nefericitul murise în mlaștina de sub pod și nu se putea apăra. Și doar în România se poartă inclusiv și în zilele noastre moda cu ”mortu-i vinovat”.


Ioan Aparaschivei avea 37 de ani și moartea sa la volanul autobuzului tip Roman Diesel A8 cu motor Saviem a fost cercetată ca ”accident de muncă mortal”.


Pe 29 iulie 1980, deci la exact o lună după tragedie, Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Protecția Muncii (ISTPM) Botoșani, condus de Mihai Baltă, devenit prefect și deputat după revoluție, a înaintat dosarul către Procuratura Județului Botoșani (denumirea de atunci a Parchetului), Ministerul Muncii și Întreprinderea de Transporturi Auto (ITA) Botoșani și ITA Suceava.

 

De patru ani lucra ca șofer de autobuz


Născut pe 2 februarie 1943 la Fântâna Mare, în județul Suceava, Ioan Aparaschivei locuia în orașul Fălticeni. Era căsătorit și avea trei copii.


La data tragediei avea deja 17 ani în câmpul muncii, din care însă doar patru ca șofer de autobuz.


Conform diagramei, a plecat cu 32 de călători din Fălticeni, iar la 13:30 a trecut prin Autogara Suceava. Aici mijlocul de transport era deja arhiplin, unii botoșăneni povestind și în ziua de astăzi că au renunțat să mai urce în autobuz din cauza aglomerației dusă la extrem. Printre ei se regăsește și subofițerul de poliție în rezervă, Valeriu Apetrei.


Pe la 14:30, în momentul exploziei anvelopei din dreapta față, în autobuz se aflau deja 83 de oameni potrivit cercetărilor efectuate la acea dată.


Mijlocul de transport s-a prăbușit cu roțile în sus, înălțimea fiind aproximată la 6 metri, adâncimea mlaștinii la 4 metri, iar pe latura cea mai mare lungimea luciului de apă a fost calculată la 15 metri.


”În urma acestui eveniment, autobuzul a fost avariat, iar șoferul Ioan Aparaschivei și un număr de 46 de călători au fost accidentați mortal”, se menționa în amintitul dosar.

 

Cauza oficială a decesului


Fiind considerat un accident de muncă, trupul conducătorului auto a fost supus unor investigații la Medicina Legală, iar cauzele decesului au fost consemnate ”anoxie anoxică prin submersie” și ”emfizem pulmonar cadaveric”. Într-un limbaj mai comun, oxigenul a scăzut sub valorile normale din cauza cufundării totale în apă, înec într-un cuvânt.


Anchetatorii au concluzionat atunci că autobuzul se deplasa cu viteză sporită și cu încălcarea normei interne și a fișei de omologare întocmită de Întreprinderea Automecanica București.


Iar aici apare un semn de întrebare: ce viteză sporită putea avea un mijloc de transport de doar 130 Cai Putere cu numai 33 de locuri, dar în care se aflau 83 de oameni?

 

Despre morți numai de bine... dar totuși șoferul era colecționar de sancțiuni


Interogat în acele zile, Alexandru Pălănceanu, directorul ITA Suceava, a fost întrebat de ce nu a anunțat decesul șoferului. Răspunsul acestuia a fost că, deși a stat la fața locului de la ora 20:00 din ziua producerii accidentului până a doua zi la ora 4:00, nu a avut certitudinea decesului șoferului pentru că toți morții și răniții erau transportați la Spitalul Județean Botoșani, iar el ajunsese la Huțani după ce mulți dintre cei morți și răniți fuseseră deja extrași din apă.


Totodată, a estimat viteza de deplasare la 50 km/h, care s-ar fi încadrat în normele de circulație, mai ales că accidentul a avut loc în afara localității.


Șoferul deținea aviz psihologic, însă cu toate că avea doar patru ani de când lucra ca șofer de autobuz, colecționase deja sancțiuni pentru transport călători fără forme legale, pentru avarii și întârzieri în stații.


De asemenea, din declarațiile reprezentanților ITA Suceava, reieșea că fusese depistat transportând călători fără bilete și cu lipsă în gestiune.


Ca atare, în anii 1978, 1979 și inclusiv în 1980, primise în total patru sancțiuni de reducere cu 5-10% a salariului.

 

Două amenzi


Ancheta de atunci a inspectorilor de muncă s-a soldat cu două amenzi, ambele de câte 1.000 de lei, aproximativ o treime dintr-un salariu din acele vremuri. Sancțiunile bănești au fost aplicate directorului general și directorului adjunct de la ITA Suceava, Alexandru Pălănceanu, respectiv Ilie Popovici, pentru neluarea măsurilor de protecția a muncii. Cum dosarul penal a fost închis în același an fără trimiterea în judecată a vreunei persoane, este foarte posibil ca aceste două amenzi să fie singurele sancțiuni aplicate după accidentul de la Huțani. Sudicient se pare, pentru 48 de morți...

 

Ultimul drum al șoferului, făcut alături de soție


Ioan Aparaschivei și-a petrecut ultimele clipe din viață alături de soția sa, care se afla pe scaunul din dreapta. Doar că Valeria Aparaschivei a supraviețuit, iar în 2018 a povestit în monitorulsv.ro clipele de groază prin care a trecut. A relatat că autobuzul a rupt balustrada și după ce a căzut în mlaștină geamurile laterale s-au spart și apa a țâșnit în interior, împingând pasagerii afară. Aceasta ar putea fi și o explicație pentru faptul că, atunci când a fost scos la suprafață, autobuzul era gol, nu mai avea nici măcar un singur om înăuntru.


”Mulţi dintre cei care au ieşit însă la suprafaţa apei s-au înecat, pentru că nu ştiau să înoate. Eu am fost conştientă că am venit cu umărul în rama geamului, am reuşit să ies printr-un geam lateral şi am ştiut să înot, asta m-a salvat, altfel acolo rămâneam şi eu. Autobuzul a căzut întâi pe o parte, iar apoi s-a lăsat la fund, după ce s-a întors cu roţile în sus. Oamenii se ţineau unii de alţii, în încercarea de a se salva. Am stat o bucată de timp în speranţa că soţul meu va reuşi să iasă din apă, mi se părea că-l văd mai la deal, dar apoi mi-am dat drumul în apă şi am ieşit ceva mai la vale. Fiecare ar fi vrut să se salveze şi în spaima şi panica aceea se ţineau unii pe alţii de haine, de picioare şi nu se lăsau să iasă. Cei mai mulţi au murit din cauză cu nu ştiau să înoate şi după ce autobuzul s-a dus în scurt timp la fund, au rămas să plutească pe apă, unde şi-au găsit sfârşitul.”


Soțul său a murit cu mâinile încleștate pe volan astfel că s-a acreditat ideea că ar fi suferit un infarct. Necropsia, așa cum am arătat, a indicat însă doar înecul drept cauză a morții.


Plină de sânge după ce a trecut prin geamul spart, femeia a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani. A refuzat însă internarea și în noaptea de după accident a plecat spre Fălticeni, la cei trei copii.

 

”A fost considerat vinovat pentru că luase oameni prea mulți în autobuz”


A contrazis informațiile neoficiale că s-ar fi certat cu soțul chiar înaintea producerii tragediei. De fapt, Ioan Aparaschivei ar fi avut o discuție în contradictoriu cu o angajată a Autobazei Suceava care refuza să plătească bilet.


Femeia a confirmat ceea ce și Botoșăneanul a relatat într-un episod anterior al anchetei și anume că anvelopa avea defecte de fabricație astfel încât a cedat din cauza supraîncărcării și a asfaltului fierbinte.


Doar că... ”la acea vreme, în urma anchetelor făcute de poliţie şi procuratură, s-a stabilit în final că cel de la volan, care își pierduse viața în accident, a fost vinovat de producerea lui. El a fost considerat vinovat pentru că luase oameni prea mulți în autobuz, unii dintre ei stând și pe motorul din mijlocul mașinii. La acea vreme însă, cel mai important era să-ți îndeplinești planul și să aduci încasări cât mai mari pentru autobază. A fost un mod de mușamalizare a cazului”.

 

Fălticeni – Suceava – Botoșani – Liteni – Fălticeni este traseul pe care ar fi trebuit să circule Ioan Aparaschivei în acea fatidică zi. Drumul său și a altor 47 de oameni s-a oprit însă brusc la Huțani, într-un chin imposibil de redat în cuvinte.

 

loading...
Anchetă eveniment: Accidentul de la Huțani, cea mai mare tragedie rutieră din istoria României – VIDEO
Mărturiile femeii care a supraviețuit celei mai mari tragedii rutiere din România: Șoferul a strigat - ne răsturnăm / Fetițele alea au murit cu garoafele în mânăVIDEO & FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google playdownload from apple store
Patru foști și actuali șefi ai Filarmonicii dați pe mâna Poliției, suspiciuni de luare de mită, abuz și neglijență în serviciu
Sesizarea organelor de cercetare a venit în urma unui audit efectuat la Filarmonica de Stat „George Enescu” Botoșani.Vizează patru angajați care au fost implicați în organizarea unui concurs pentru ocuparea poziției de concert maestru.
”Reforma de la Apă” a născut până la urmă mai mulți șefi, instalatorii au fost rebotezați ”operatori circuite rețea apă” poate-poate vine cineva să se angajeze
Pe 20 aprilie, cu câteva zile înaintea Paștelui, Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Aqua Botoșani”, structură constituită de Consiliul Județean și 73 de consilii locale, a avizat modificarea organigramei și statului de funcții la SC Nova Apaserv SA. După ce, în ianuarie, s-au redus directorii de la patru la doi, în aprilie numărul total al șefilor a crescut cu patru. În același timp, se găsesc foarte greu oameni pentru munca de jos.
Coșmar pe drumul Botoșani - Flămânzi: pietre, pământ, șanțuri și mult praf: Oamenii au rămas fără poduri, este disconfortul cu piatra, cu praful, cu penele... VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 2 august 2021, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) anunța deschiderea șantierului de lucrări pe DN 28 B, Botoșani – Târgu Frumos.Odată frontul de lucru ajuns aproape de limita orașului Botoșani, pentru șoferi parcurgerea unui drum către Iași sau spre sudul țării a devenit un calvar.
Gata negocierile pe directori PNL - PSD: Doi liberali grei lăsați fără funcție, social-democrații au aplicat din nou tactica ”oricine, numai el nu”
Așa cum am anunțat spre finele săptămânii trecute, una dintre „victimele” negocierilor s-a nimerit a fi Ada Macovei, șefa educației botoșănene pe care, și de această dată, o urmărește trecutul.Negocierile au fost în cele din urmă închise și la Botoșani după intervenția unor șefi de la București.
DEZVĂLUIRI explozive despre „faimoasele autobuze” : Eltrans plătește taxă pentru fiecare kilometru suplimentar și are deja peste 100.000 km în plus - VIDEO
3.600 de euro plătește Eltrans pe lună pentru fiecare autobuz închiriat de la compania turcească cu care s-a încheiat un contract de leasing operațional.Autobuzele s-au defectat de 200 de ori în mai puțin de doi ani și sunt limitate și la numărul de kilometri parcurși.
Femeia comisar de la Protecția Consumatorilor reținută de procurori este pensionară de doi ani, Parchetul și boala au înjumătățit comisarii de la Botoșani
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani funcționează doar cu jumătate din personal după arestarea a doi comisari și îmbolnăvirea șefului. CJPC era condusă de Mirel Rogalschi, care oficial are funcția de comisar șef adjunct, pentru că postul de comisar șef este deținut la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Nord – Est (CRPC) Iași, căruia i se subordonează și unitatea de la Botoșani.
Îngrijitoare de lux la Spitalul Mavromati: Lefuri în plată de 6.000 - 9.000 de lei
Nu există posturi mai bine sau mai prost remunerate. În România angajatorii sunt cei care provoacă discrepanțele uriașe între mediul privat și cel bugetar.Și se ajunge astfel ca două persoane care prestează practic aceeași activitate, dar în locuri diferite, să aibă salarii diametral opuse, ca valoare.
După 31 de ani, Primăria Botoșani a înregistrat la OSIM „Premiul Național de Poezie Eminescu”: Eminescu este al nostru, al tuturor / Dacă dorește să-l provincializeze, să-l facă de nivel local, să implice și aprozarul nu știu care...
După trei decenii în care manifestările dedicate Zilelor Eminescu au fost organizate de Fundația Culturală Hyperion, de anul viitor organizatorii ar putea fi alții.Primăria municipiului Botoșani, finanțatorul principal al acestor evenimente culturale, a devenit proprietară pe titulatura premiului.
Lichidare până la capăt: S-a scos la vânzare și o cale ferată din ograda orașului - O să vină romii până la urmă să o cumpereGALERIE FOTO
Cabinetul Individual de Insolvență (CII) ”Dascălu Constantin Lulu” continuă încercarea de recuperare a datoriilor SC Termica SA. La 11 ani de la intrarea în faliment a fostei societăți de termoficare a orașului, în patrimoniul acesteia încă se mai găsesc bunuri care pot fi valorificate.
Loading...
Marea ”pilăreală”: Statul a uitat de concursuri, puzderie de instituții conduse de interimarii cu pile la partid
”Exercită cu caracter temporar”, ”promovare temporară”, ”delegare atribuții”, ”preluare sarcini”, toate aceste expresii sofisticate nu fac altceva decât să ascundă la Botoșani un fenomen care a luat amploare în pandemie. La conducerile a tot mai multe instituții sunt propulsați oameni fără concurs, dar cu carnetul potrivit de partid.
„Omul care mânca două pâini” la companiile orașului, dat afară de la societatea în faliment care a îngropat Primăria în datorii
S-au câștigat și se câștigă bani frumoși la societățile Consiliului Local Botoșani, indiferent de situația lor financiarăDirectorul cu două salarii din termie și-a încheiat contractele de șef și a rămas doar cu statutul de angajat la Modern Calor
TRAGEDIA de la Huțani reprodusă după 41 de ani! Cât de pregătit e Botoșaniul să intervină la un accident de o asemenea amploare? – VIDEO 
Seria articolelor privitoare la cea mai mare tragedie rutieră a României se încheie cu un exercițiu de imaginație. Colonelul Decebal Muraru, inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Nicolae Iorga”, a participat alături de Botoșăneanul la acest demers după un salt în trecut, pornind de la momentul în care s-a aflat de accident. 
Afaceri cu șomeri anchetate de Poliție și Agenția de Integritate, angajați de la AJOFM prinși în morișca subvențiilor
Polițiștii botoșăneni desfășoară o anchetă care vizează modul în care mai multe societăți comerciale și o organizație neguvernamentală au încercat, și unele chiar au și reușit, să obțină subvenții de la bugetul de stat și cel european prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
Femeia aruncată printre cadavre care a înviat la morgă: Mama, tu ai fost moartă și ești vie, ce ai văzut acolo?VIDEO & FOTOGALERIE
Aproape 42 de ani trecuți din ziua accidentului de la Huțani nu au fost nici pe departe suficienți pentru ca Virgina Varvarei, astăzi pensionară, să uite clipele îngrozitoare prin care a fost nevoită să treacă. Povestea acesteia este probabil cea mai tulburătoare dintre toate cele ale supraviețuitorilor pe care Botoșăneanul a reușit să îi găsească și să îi intervieveze.
Loading...
”Șoferii iadului”, vinovații de serviciu în ”epoca de aur”: Mergeai non-stop până picai, mai ațipeai... / Când porneai motorul scotea o fumăraie că autogara nu se mai vedeaVIDEO & FOTOGALERIE
Despre modul inuman, un veritabil atentat la siguranța vieții, în care se circula în perioada comunistă...
OMAGIU adus după 41 de ani de la tragedia în care au murit aproape 50 de botoșăneni - Troiță ridicată de Consiliul Județean și Primărie – VIDEO
Seria articolelor realizate de publicația Botoșăneanul despre tragedia care a avut loc la Huțani în urmă cu mai bine de patru decenii se aproapie de final. Atât cât s-a putut în condițiile date, am încercat să călătorim într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat pentru a readuce în atenție accidentul care rămâne pe primul loc în România, în privința numărului ridicat de morți.
Tragedia de la Huțani, dezvăluită în presa comunistă doar la anunțurile de condoleanțe: A fost tratat drept un accident de muncă
Tragedia de la Huțani nu a existat și totul a fost doar un vis urât dacă ar fi să ne luăm după presa botoșăneană din acea perioadă. Presă ce însemna de fapt un singur ziar care nu a pomenit ceva despre cel mai mare accident rutier din istoria României.
Adevărul făcut scrum! Dosarul accidentului de la Huțani TOPIT de Parchet și Poliție – GALERIE FOTO singurele IMAGINI de la tragedia rutieră
Autoritățile au distrus toate dosarele și documentele cu fotografii anexate, declarații de martori, expertize sau rezultate ale cercetărilor penale care au existat în urma celei mai mari tragedii rutiere din țara noastră.Accidentul rutier cu morți colective a avut loc la Huțani pe 29 iunie 1980, când un autobuz s-a răsturnat cu roțile în sus într-o mlaștină, iar în jur de 50 de oameni și-au pierdut viața.
PREMIERĂ: Colonelul Vasile Botezatu, dezvăluiri amănunțite despre ancheta celei mai mari tragedii rutiere a României: Era o situație de război! VIDEO
Jumătatea vieții i-a fost marcată colonelului botoșănean Vasile Botezatu de cea mai mare tragedie rutieră care s-a petrecut vreodată în România, la Huțani – Botoșani.A avut implicare directă în cercetarea ulterioară și, acum, la venerabila vârstă de 81 de ani, își amintește clar modul în care s-a derulat ziua de 29 iunie 1980.
Dezvăluiri după 4 decenii: Anvelopa care a explodat era nouă, ”autobuzul morții” avea doar o ușă și transporta oameni pe... motor
A doua zi după accidentul din 29 iunie 1980 de la Huțani s-a constituit o comisie de constatare tehnică a condițiilor în care s-a produs tragedia. Autobuzul a fost scos din apă cu o macara și transportat la garajul IJTL – Întreprinderea Județeană de Transport Local Botoșani.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Dna Ada Macovei nu trebuia schimbată de acolo. Dacă tot am schimbat-o trebuia să pui PSD și era PSD. Să schimbăm cu un liberal de-al nostru, nu trebuia să acceptăm acest lucru pentru că ea chiar și-a făcut treaba acolo la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9449 lei
USD
Dolarul SUA
4.8088 lei
CHF
Francul elveţian
4.9770 lei
GBP
Lira sterlină
5.7845 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5413 lei
XAU
Gramul de aur
278.6640 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2170 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2642 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7184 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1998 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6647 lei
Vremea
astăzi
Botosani
36.6 o C
Dorohoi
36.7 o C
Bucecea
35.9 o C
Darabani
31.1 o C
Saveni
37.1 o C
Ştefăneşti
30.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.