- Ştiţi ce salariu are şeful de la Medicină Legală?
- Nu…
- Aproape un sfert de miliard de lei vechi.
- Pe an, nu…?
- Nu, pe lună.
Dialogul acesta l-am purtat cu directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică. El nu a fost însă singular. O mulţime de oameni cu funcţii importante în Botoşani, care au o legătură mai mult sau mai puţin directă cu Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SJML) au rămas „interzişi” cînd au aflat care este nivelul salarizării la această unitate.
Salariu brut de 24.165 lei pentru şeful de la Medicină Legală
După cum se poate vedea şi în fotocopie, în luna mai a acestui an şeful SJML, medicul primar de medicină legală Carmen Marcu, a avut un salariu brut de nici mai mult, nici mai puţin de 24.165 de lei şi unul net de 16.954. Este cea mai mare leafă care se plăteşte la SJML Botoşani, însă nici celelalte nu sunt tocmai de lepădat. Vasile Isăilă, tot medic primar de medicină legală a avut în aceeaşi lună un salariu brut de 18.412 lei şi unul net de 12.918 lei. Chimiştii unităţii cîştigau în brut la acea dată peste 6.500 de lei, majoritatea asistenţilor peste 5.000 de lei, iar şoferul avea aproape 2.000 lei. SJML Botoşani are în total 16 angajaţi, iar în luna mai a acestui an cheltuială salarială a fost de 108.822 lei, ceea ce înseamnă o medie brută de 6.801 lei.
CJ nu are treabă cu salariile de la SJML…
Statutul SJML la ora actuală faţă de instituţiile care finanţează activitatea sanitară în judeţul Botoşani nu este unul chiar foarte clar. Astfel, acesta a fost introdus în hotărîrea prin care cele şase din spitale de interes judeţean din Botoşani au trecut de la Ministerul Sănătăţii la Consiliul Judeţean, în urma unui protocol de predare-primire încheiat între conducerile DSP şi CJ, reprezentate la acea dată de medicul Ovidiu Mimor, respectiv preşedintele Mihai Ţâbuleac. Acesta din urmă susţine că nu ştia de nivelul salarizării de la SJML şi că retribuţiile, oricum, nu sunt asigurate din fondurile instituţiei pe care o conduce. „Nu mă băgaţi şi în chestia asta că nu am nici o legătură”, a afirmat Mihai Ţâbuleac.
Conducerea Casei de Asigurări arată spre DSP…
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), instituţie care finanţează marea partea a activităţii sanitare din Botoşani, susţin la rîndul lor că nu au vreo răspundere în ceea ce priveşte salariile de la SJML. Aceasta deoarece CAS nu are contract cu SJML, aşa cum are, de exemplu, cu spitalele din judeţ. „Nici nu ştiu cum funcţionează. Probabil că sunt o unitate de sine stătătoare, precum Ambulanţa. Nu ştiu cum sunt plătiţi, dar ştiu că au o grilă separată de salarizare şi mi se pare normal”, ne-a declarat Carmen Nicolau, directorul economic al CAS. Potrivit acesteia, salariile ar fi considerabil peste cele plătite în medul sanitar botoşănean deoarece angajaţii SJML ar lucra în condiţii deosebite trebuind, printre altele, să efectueze disecţii pe cadavre. Totodată, adjunctul de la CAS ne-a spus că DSP ar trebui să ştie cu exactitate cum şi de ce s-a ajuns la aceste lefuri.
… Iar DSP-ul spre minister
Conducerea DSP susţine însă la rîndul ei că nu este răspunzătoare de nivelul salarizării de la SJML. „Banii vin de la Institutul de Medicină Legală, care este structură proprie a Ministerului Sănătăţii. La un moment dat a fost prin DSP, dar acum nu mai este. Salariile poate sunt mai mari, dar sunt medici anatomopatologi şi se lucrează pe cadavre”, a menţionat Felicia Beleca, director interimar al DSP. Potrivit acesteia, SJML este subordonat doar administrativ Direcţiei de Sănătate Publică, în schimb, instituţia pe care o conduce neasigurînd fondurile necesare pentru plata salariilor.
Salariile sunt susţinute de Ministerul Sănătăţii
Şi atunci cum s-a ajuns la salarii asemănătoare celor plătite în sistemul sanitar din Occident? La Bucureşti funcţionează Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, ca unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii. În cinci oraşe universitare din ţară, Iaşi pentru Moldova, îşi desfăşoară activitatea cîte un Institut Zonal de Medicină Legală care de asemenea are personalitate juridică şi este subordonat administrativ Ministerului Sănătăţii. Mai departe, în oraşele reşedinţă de judeţ funcţionează Serviciul Judeţean de Medicină Legală, care, spre deosebire de cel zonal, este subordonat DSP şi nu direct ministerului. Totuşi, în ceea ce priveşte finanţarea, DSP nu are vreo implicare. Pentru asigurarea acesteia s-a încheiat un contract între Spitalul Judeţean Botoşani şi institutul zonal de la Iaşi. Practic, banii îi dă Ministerul Sănătăţii, în baza acestui contract, prin „Mavromati”, fără însă ca unitatea medicală să contribuie cu fonduri proprii la asigurarea salariilor. Mai departe, cadrele de la SJML sunt trecute pe o altă grilă de salarizare decît celelalte care activează în sistemul sanitar. Aceasta a pornit tocmai din 1993 şi conferă cadrelor de medicină legală salarii duble faţă de cele clinice. La aceste lefuri duble se adaugă şi sporurile, care sunt de pînă la 100%. Inclusiv în legea salarizării unice se stipulează că cei de la medicina legală au coeficienţi dubli de salarizare. În acest fel s-a ajuns la retribuţiile menţionate.
Medicii de la SJML cred că lefurile sunt justificate deoarece lucrează pe cadavre
Medicii de la SJML Botoşani nu neagă veniturile amintite, însă în opinia lor acestea sunt perfect justificate. „Sigur că, dată fiind situaţia economico-socială de la noi, pot părea mari, dar aici se lucrează cu cadavre. Sunt cheltuieli susţinute de Ministerul Sănătăţii. Înainte banii veneau prin DSP, dar după aplicarea legii cu descentralizarea au venit prin institutul de la Iaşi”, ne-a declarat Carmen Marcu, medic legist şef SJML. Potrivit acesteia, volumul de activitate al angajaţilor este unul considerabil şi creşte de la an la an. Astfel, anul trecut s-au eliberat 1.363 certificate medico-legale la solicitarea a diverse persoane fizice şi 350 la dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti, iar în acest an s-a atins deja numărul de cazuri din 2009. În plus, medicii de la SJML susţin că desfăşoară o activitate în care sunt utilizaţi solvenţi organici şi alte substanţe, lucrînd în general într-un mediu cu risc ridicat de îmbolnăvire. „La noi se lucrează cu cadavre care pot fi de numai 24 de ore sau vechi de cinci ani, aşa că nu ştiu dacă trebuie să mai întrebe cineva de salarii. Nu avem costume speciale de astronauţi ca să fim protejaţi de tot ce este acolo”, ne-a spus şi Vasile Isăilă, medic primar de medicină legală. Reprezentanţii SJML mai arată că asigură permanenţa şi că pot fi chemaţi la orice oră din zi şi noapte pentru a examina un cadavru, fără a putea refuza pe motiv că se află în afara programului de lucru. Totodată, laolaltă cu ceilalţi bugetari şi lor le-au scăzut salariile cu 25% astfel încît acum nu mai au retribuţiile din fotocopie.
1.540 de lei era în luna mai salariul mediu brut la Botoşani şi 6.801 lei la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, în timp ce lefurile medii nete erau de 1.129 lei, respectiv 4.785 lei.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Nici vreo instituţie sau vreo autoritate n-a luat vreo măsură sau n-a cerut o verificare pentru a se afla cum este posibil ca un medic să fie plătit de statul român cu atîta bănet. În consecinţă, cadrele de la Medicina Legală au fost afectate doar de reducerea aplicată tuturor bugetarilor.
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
COD GALBEN pentru județul Botoșani: Sunt anunțate ploi, vânt și grindină
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Un fotbalist care a trecut și pe la FC Botoșani a intrat în Jandarmerie – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Ministrul Agriculturii, anunț privind importurile de ouă și carne din Ucraina
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
ASTĂZI: Sute de percheziții într-un mega dosar cu ramificații până la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024