Polițiștii au deschis dosar penal pe numele șoferului, dar nici mecanicul de tren nu a scăpat mai ușor.
Și asta pentru că mecanicul trenului implicat în teribilul accident era sub influența băuturilor alcoolice.
Amintim că un șofer a ignorat regulile de trecere peste calea ferată și a fost surprins de trenul Dorohoi-Iași, mașina fiind târâtă peste 200 de metri pe linia de cale ferată. Accidentul feroviar a avut loc în seara zilei de vineri, 16 octombrie 2020, la o trecere de nivel cu calea ferată din Vlădeni, județul Iași.
Ca prin minune, conducătorul auto, un botoșănean care activează în municipiul Iași, a scăpat cu viață. Nu a avut nevoie de descarcerare, însă a fost transportat la spital în stare gravă, prezentând mai multe traumatisme.
Surpriza a venit atunci când polițiștii l-au testat pe mecanicul de tren, acesta fiind în stare de ebrietate. Mai exact, avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Atât șoferul, cât și mecanicul de tren, vor avea dosare penale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Accidentul aviatic ținut secret: De ce s-a ascuns prăbușirea aparatului de zbor la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cum să alegi un kit de panouri fotovoltaice eficient pentru casa ta
Sergiu Bălășcău
May 17, 2024
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024