Altar de lumânări în locul unde un Mercedes a devenit sicriu pentru o frumusețe de băiat

Tânărul dorohoian care a decedat la începutul lunii august a anului trecut, pe DN 29, la ieşirea din localitatea Dumbrăveni, după ce autoturismul în care se afla s-a ciocnit violent de o autocisternă care venea de pe contrasens, încă este regretat de toţi cei care l-au cunoscut, scrie Vocea Dorohoiului. 

 

Bolidul de lux a fost făcut zob

Ziua de 1 august 2014 a fost una tragică pentru un cuplu proaspăt căsătorit. În timp ce se îndreptau spre Botoşani, maşina în care se aflau, respectiv un Mercedes marca E-class, cu volan pe partea dreaptă, s-a izbit de o autocisternă. În urma impactului deosebit de puternic, bolidul de lux a fost făcut zob, iar autocisterna era cât pe ce să se izbească într-o staţie de carburant. Dragoş Prisăcariu, în vârstă de 25 de ani, din Dorohoi, pasager în partea stângă a autoturismului, nu a mai avut nicio şansă de supravieţuire şi a murit strivit între fiarele Mercedes-ului pe care i-l făcuse cadou Adinei Prisăcariu, tânăra sa soţie. În schimb, şoferiţa a scăpat cu viaţă, însă a fost transferată de urgenţă la spital, din cauza rănilor grave pe care le-a suferit în urma impactului.

Șoferița consiliată de psiholog pentru a trece mai ușor peste traumă

La înmormântarea lui Dragoş au venit sute de prieteni şi cunoscuţi, însă o persoană a lipsit... chiar soţia lui, Adina, care nu a ştiut de faptul că soţul ei şi-a pierdut viaţa în urma impactului rutier. Părinţii acesteia s-au temut de reacţia fiicei lor şi au hotărât să întârzie momentul dezvăluirii tragicului accident. Totodată, parinţii Adinei au apelat şi la ajutorul unui psiholog, pentru ca tânăra să poată depăşi momentul. Ba mai mult, în ciuda sfaturilor primite de la psiholog, Adina a anunţat de nenumărate ori pe Facebook că ar vrea să îi calce pe urmele soţului ei.
Iată că la aproximativ jumătate de an de la moartea fulgerătoare a lui Dragoş, prietenii tânărului nu l-au uitat pe acesta şi nu uită să îi aprindă o lumânare în locul unde acesta şi-a dat ultima suflare.

”Ne iubeşte şi ne dă puterea”

Chiar în acel loc, zeci de lumânări ard şi acum zi şi noapte, pentru sufletul tânărului mort în accident, iar pe crucea înălţată în memoria acestuia stă scris următorul mesaj sfâşietor: „Dintr-o altă lume sufletul tău ne veghează, ne iubeşte şi ne dă puterea pe care tu ai dori s-o avem ca să trecem peste toate.“
(Ș.V)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Tragedia de la Dumbrăveni: Soț mort după căsătorie de doar două luni -  VIDEO & GALERIE FOTO

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Poza zilei 5 decembrie 2025

Andreea Coțovanu

Dec 05, 2025