Nu este o alianță electorală. Nu este o înțelegere pentru împărțirea funcțiilor. Este un angajament prin care parlamentarii celor două partide își asumă să voteze împreună reformele de care România are nevoie, transmite deputatul PNL, Alexandrin Moiseev.
Putem avea diferențe și le vom avea. Am fost uneori parteneri, alteori adversari politici. Dar atunci când vorbim despre reformarea administrației, reorganizarea teritorială, un Parlament mai eficient, reforma electorală sau eliminarea unor taxe care lovesc în muncă, responsabilitatea politică înseamnă să vedem ce ne unește și să acționăm în consecință.
Dacă gândim la fel pe reformele importante, votăm la fel. Și o spunem public înainte de vot, nu după.
Tot astăzi am susținut renunțarea la votul online în Parlament. Parlamentarii trebuie să fie în Parlament. Dezbaterea, argumentele și votul trebuie să aibă loc în sala de plen, nu printr-un simplu buton apăsat de la distanță.
Noi nu avem nimic de ascuns. Acordul este public și poate fi văzut de toată lumea.
De aceea cerem conducerii PSD același lucru: dacă există o înțelegere politică între PSD și AUR, să fie prezentată public.
Românii au dreptul să știe ce se negociază în numele lor, cine își asumă ce și, mai ales, pentru ce proiect de țară se cere votul lor.
Transparența nu este o opțiune. Este o obligație pentru orice partid care vrea să conducă România.
(comunicat Alexandrin Moiseev)