Acasă > Stiri Botosani > Alexandra Căpitănescu, performanță istorică la Eurovision 2026: România, pe podium după 16 ani

Alexandra Căpitănescu, performanță istorică la Eurovision 2026: România, pe podium după 16 ani

Alexandra Căpitănescu, performanță istorică la Eurovision 2026: România, pe podium după 16 ani

 

România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu, a obținut locul trei la Eurovision 2026, o performanță notabilă după 16 ani. Competiția a fost câștigată de Bulgaria, urmată de Israel.

Ultima clasare a României în top trei la Eurovision a avut loc în 2010, când Paula Seling și Ovi au ocupat tot locul al treilea cu piesa „Playing with Fire”.

Performanța Alexandrei Căpitănescu a generat un val de susținere și felicitări din partea artiștilor și a publicului.

Cântăreața Elena Gheorghe a transmis un mesaj de apreciere pe Facebook: „Ce ai făcut tu pentru România valorează mai mult decât orice clasament. Ai făcut ca România să fie UNITĂ, iar acest lucru nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp. Ai făcut ca românii SĂ TRAIASCĂ și SĂ SIMTĂ EMOȚII, SĂ SPERE DIN NOU CĂ SE POATE. Ai reaprins FLACĂRA”.

Cezar Ouatu, contratenor și fost participant la Eurovision, a felicitat-o pe Alexandra Căpitănescu: „Cu lacrimi în ochi și plin de emoții, felicitări Alexandra Capitănescu pentru rezultatul senzațional și un loc 3 binemeritat la Eurovision !!! Dacă muzica ar fi contat 100% și nu părticica aia geo-politică la juriile aferente, ai fi fost nr. 1. Pentru România ai câștigat tot”. Ouatu a reprezentat România în 2013, clasându-se pe locul 13.

De asemenea, Universitatea din București a felicitat-o pe Alexandra Căpitănescu, absolventă a Facultății de Fizică și studentă la master în fizică medicală.

„Deși studentă la Fizică, Alexandra a scris istorie la Eurovision! Alexandra Căpitănescu, tu ești câștigătoarea noastră. Universitatea din inima Bucureștiului te felicită! Ai fost incredibilă aseară, ați făcut show, ați transmis energie, emoție, ați cucerit publicul și ați adus României un rezultat istoric: am cucerit podiumul!”, au transmis reprezentanții Universității București.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro