Echipa ALDE este pregătită să înfrunte toate provocările campaniei electorale pentru desemnarea aleșilor locali, pentru ca începând cu data de 28 septembrie să răspundă așteptărilor botoșănenilor.
Punctele forte ale candidaților pe care i-am propus pentru Consiliul Local al municipiului Botoșani și pe care vom miza în îndeplinirea obiectivelor asumate, sunt profesionalismul,eficiența și seriozitatea. Venim cu o echipă dinamică și interesată să pună în centrul acțiunilor sale cetățenii municipiului, să încurajeze guvernarea participativă și să readucă stabilitatea politică la nivel local.
Credem în forța și în puterea de persuasiune a femeilor antreprenor, de aceea am ales-o pe Monica Balanovici să ne reprezinte în cadrul consiliului municipal și suntem convinși că experiența sa în domeniul privat, alături de cea dobândită ca inspector de medicina muncii, vor fi utile în activitatea pe care o va desfășura ca ales local.
Monica Balanovici își dorește să reprezinte cu cinste și demnitate generația tânără din care face parte și să contribuie alături de echipa ALDE, la transformarea municipiului Botoșani într-un veritabil oraș european.
Mult succes, Monica!
Realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani , de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21200063
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vernisaj cu elevi, părinți și profesori la Muzeul de Etnografie Botoşani
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Tânără din Botoşani căutată de Poliţie: Sunaţi la 112 dacă o vedeţi
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024