În cadrul discuțiilor din biroul primarului Cătălin Flutur s-a atins și subiectul alegerilor de la Federația Română de Fotbal (FRF) pentru că până la urmă acesta a fost și scopul vizitei la Botoșani a lui Ionuț Lupescu.
Discuțiile au început cu chestiuni de infrastructură și alte probleme ce țin de autoritățile locale și gradul de implicare al acestora în fenomenul sportiv.
„Le mulțumesc lui Ionuț și Costel că au venit într-o campanie electorală. Am vorbit despre probleme de infrastructură sportivă, am vorbit despre atenția care ar trebui să se acorde pe viitor mai mult juniorului, tineretului, pentru că aici este baza”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cătălin Flutur a declarat că nu înțelege pe deplin acest mod de alegeri la FRF în care au drept de vot inclusiv cluburi din ligile inferioare.
„De ce un club de futsal din orice comună are drept de vot exact cât o echipă care e în prima ligă? Cred că ar trebui schimbat ceva și la regulament pentru că fenomenul e important pentru toată lumea, dar trebuie să meargă pe un grad de reprezentare, pe procente, cei din prima ligă să aibă 30%, cei din fotbalul feminin încă 30%, juniorii 30%, futsalul încă 10%. Pentru că altfel, nu știu dacă această competiție este o competiție”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În opinia sa, pentru președinția FRF ar trebui să voteze persoane care cunosc cu adevărat fenomenul.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024