Într-o perioadă în care tot mai mulți tineri aleg să plece din mediul rural, Diana Macsimciuc, în vârstă de 32 de ani, demonstrează că agricultura poate deveni un proiect de viață și o afacere de succes.
Alături de soțul său, Bogdan, tânăra cultivă legume și pepeni pe o suprafață de aproximativ un hectar și jumătate, în localitatea Ripiceni, județul Botoșani, transformând pasiunea pentru pământ într-un brand local apreciat de consumatori.
Parcursul celor doi soți nu prevestea o carieră în agricultură. Amândoi au absolvit un liceu cu profil matematică-informatică, însă viața i-a condus într-un domeniu complet diferit.
„Amândoi am făcut liceul cu profil matematică-informatică, însă viața ne-a adus în agricultură, un domeniu total opus. Cred că dragostea pentru natură și dorința de a construi ceva al nostru ne-au făcut să alegem acest drum și să rămânem aici”, mărturisește Diana Macsimciuc.
Ferma familiei s-a dezvoltat treptat, prin investiții constante și multă muncă. Fiecare sezon a însemnat noi provocări, dar și oportunități de a îmbunătăți tehnologia de cultură și calitatea produselor, potrivit lumeasatului.ro
În ferma din Ripiceni, accentul este pus pe aplicarea tehnologiilor moderne, pe respectarea momentelor optime pentru tratamente și pe obținerea unor legume sănătoase și gustoase.
„Punem accent pe tehnologii moderne de cultură, pe tratamente aplicate la timp și pe obținerea unor produse de calitate. Agricultura nu este deloc ușoară, însă satisfacția este uriașă atunci când vedem rezultatele și aprecierea clienților, care aleg să revină la noi în fiecare an”, spune tânăra fermieră.
Produsele sunt valorificate atât prin vânzare directă către consumatori, cât și prin intermediul comercianților.
Prospețimea și calitatea au contribuit la formarea unei clientele fidele, oameni care parcurg chiar și zeci de kilometri pentru a cumpăra legumele și pepenii cultivați de familia Macsimciuc.
Mai mult, anul trecut a adus o premieră pentru fermă: primele livrări peste hotare.
A fost o satisfacție enormă să știm că produsele noastre au ajuns și în afara țării. Faptul că românii plecați departe ne-au ales pentru a le readuce aminte de gustul de acasă înseamnă foarte mult pentru noi și ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, afirmă Diana.
Sezonul agricol din acest an a pus la încercare răbdarea și experiența familiei. Temperaturile ridicate și schimbările bruște ale vremii au impus o monitorizare atentă a culturilor.