Acasă > Stiri Botosani > Adolescentă preluată de elicopterul SMURD după un accident grav de trotinetă, cadrele medicale de la „Ambulanță” i-au dat primul ajutor 

Adolescentă preluată de elicopterul SMURD după un accident grav de trotinetă, cadrele medicale de la „Ambulanță” i-au dat primul ajutor 

Adolescentă preluată de elicopterul SMURD după un accident grav de trotinetă, cadrele medicale de la „Ambulanță” i-au dat primul ajutor 

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat în tranzit prin localitatea Plugari, județul Iași, a intervenit imediat după observarea a două adolescente, în vârstă de 13 și 15 ani, victime ale unui accident produs în urma căderii de pe o trotinetă electrică.

 

Echipajul a oprit și a inițiat fără întârziere evaluarea și acordarea asistenței medicale celor două minore. Victima de 13 ani prezenta traumatisme severe, fiind necesară solicitarea elicopterului SMURD pentru transferul către o unitate medicală de specialitate.

 

După stabilizare, aceasta a fost transportată de echipajul SAJ Botoșani până la stadionul din localitate, unde a fost predată echipajului aeromedical.

 

Cea de-a doua adolescentă a beneficiat, de asemenea, de asistență medicală și a fost transportată terestru, fiind predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași venit în întâmpinare.

 

„Felicitări colegilor noștri, asistenta medicală Dorina Enea și ambulanțierul Cristi Bucșă, pentru vigilență, reacția imediată și modul profesionist în care au gestionat situația”, a transmis SJA Botoșani. 

 

În medicina de urgență, disponibilitatea de a interveni nu se oprește la limita unui județ și nici atunci când echipajul se află doar în tranzit. Atunci când fiecare minut contează, pregătirea și reacția rapidă pot face diferența.