În aceste momente a început ședința extraordinară de Consiliu Județean prin care se repartizează sumele defalcate din TVA pentru reabilitări drumuri județene și pentru echilibrarea bugetelor administrațiilor publice locale.
În sală nu au mai venit primarii unităților administrativ teritoriale, singurul care este prezent fiind edilul șef de la Primăria Botoșani, Ovidiu Portariuc care a venit însoțit de consilierul de la cabinet, fostul director economic, Valerian Sănduc.
”Vreau să-mi exprim nemulțumirea pentru faptul că ședința de azi este organizată foarte târziu, HG a intrat în vigoare la începutul lunii noiembrie, dv. ați criticat faptul că banii vin foarte târziu, dar ați ținut acești bani două săptămâni”, a fost prima interpelare făcută de Dorin Ciuștea. După ce s-a aprobat ordinea de zi care cuprinde două proiecte de hotărâre s-a intrat în ordinea de zi. (G.E.)
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Polițiști cu suflet mare: Gest de omenie făcut pentru o femeie în vârstă
Gabriela Erdic
May 19, 2024
Un fost mare internațional impresionat de un jucător de la FC Botoșani: Îmi place foarte mult
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024