Pentru a doua zi consecutiv funcționarii din cadrul Casei Județene de Pensii (CJP) și-au întrerupt în mod spontan activitatea.
În această dimineață au optat pentru intervalul 8 – 9:00. Timp de o oră așadar au stat în picioare pe treptele instituției cu scopul de a trage un semnal de alarmă privitor la nedreptățile legislative la care sunt supuși.
Concret, salariații de la Casa de Pensii Botoșani se plâng de faptul că de aproximativ șapte ani nu s-a operat nicio majorare în grila lor de salarizare.
Ultima speranță pentru această categorie profesională ar fi un vot pozitiv în Camera Deputaților pentru ca salariile din Casele Teritoriale să fie aliniate la cele din structura centrală.
Vom reveni cu mai multe detalii
Reamintim și principalele solicitări:
Respectarea principiilor sistemului de salarizarizare a personalului platit din fonduri publice (nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii, stimulării personalului, transparenței – art. 6 dinLegeanr. 153/2017) prin:
• alinierea, într-o primă etapă, a veniturilor salariale la nivelul celor de la Casa Națională de Pensii Publice, având în vedere că activitățile desfășurate la nivelul caselor teritoriale de pensii nu sunt, nici pe departe, mai puțin importante sau mai puțin complexe față de cele desfășurate la nivel central, aliniere déjà implementată la alte instituții (Ex: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, etc);
• eliminarea inechităților salariale atât în cadrul ”Administrației”, cât și față de celelalte familii ocupaționale, situații existente în mod evident, din moment ce chiar și numai la nivelul compartimentelor cu ”activități comune” din cadrul instituțiilor publice (Financiar/Contabilitate, ResurseUmane, Informatică, Juridic, Achizițiietc), există diferențe salariale și de 100% (venituri salariale duble în unele instituții față de altele);
- Respectarea prevederilor legale din Codul Administrativ privind cariera funcționarilor publici;
- Redactarea noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduripublice pe baza unor analize complete și corecte a activităților desfășurate în autoritățiile și instituțile publice și nu prin decizii bazate pe ”forță”, chiar și numai cea a reprezentării, pentru a nu se ajunge iarași în situația ca angajații caselort eritoriale de pensii (doar 3.500), care administrează poate cel mai mare și complex sistem informatic și informational (aprox. 10.000.000 de asigurați și pensionari/lunar + un sistem legislativ, care se întinde pezeci de ani), să aibă printre cele mai mici venituri salariale.
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Nu e doar Mega Image: Zeci de magazine Profi preluate de un alt retailer
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
O botoșăneancă de 47 de ani internată la Maternitate are nevoie de sânge
Oana Sava
Dec 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Studentă din Botoșani moartă în brațele medicilor după ce i s-a făcut rău într-un tramvai
Redacția Botoșăneanul
Dec 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile