ACUM : 150 tineri PDL-işti îşi aleg liderul, Flutur primit pe muzică VIDEO & FOTOGALERIE
Peste 150 de tineri ai Partidului Democrat Liberal Botoşani au umplut Sala de Marmură a Teatrului Mihai Eminescu pentru a-şi alege noul preşedinte. Deşi vârsta îi permite, Gabriel Alecsandru nu mai candidează, el anunţându-şi retragerea din funcţie pentru a intra în cursă pentru o funcţie la seniori.
Democrat-liberalii nu au ocupat doar toate scaunele, ci şi culoarele, mulţi dintre ei aflându-se lângă pereţi şi geamuri. Şedinţa a început cu aproximativ un sfert de oră întârziere, startul fiind dat în momentul în care la locul de desfăşurare a ajuns şi Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani. De altfel, atunci când a acesta a pătruns în sală au început să se transmită şi acordurile imnului partidului, „Verde înrourat”. După Gabriel Alecsandru a luat cuvântul chiar Cătălin Flutur, care a criticat seniorii care „o dau cotită” când se schimbă Puterea şi a promis tinerilor măcar o treime dintre locurile eligibile pe listele pentru alegerile locale din 2016.
Credeți că, pentru protejarea animalelor, Primăria Botoșani ar trebui să renunțe la artificiile de revelion, așa cum au decis alte primării din România?