Zeci de persoane legitimate, mașini verificate și sancțiuni aplicate în urma unei acțiuni ample a polițiștilor.
La data de 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.
În același context, au fost reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Nu a scăpat niciunul! LOCUL unde toți șoferii opriți de polițiști au fost amendați