Acasă > Stiri Botosani > Acoperiş aprins de la un coş de fum neprotejat

Acoperiş aprins de la un coş de fum neprotejat

Acoperiş aprins de la un coş de fum neprotejat

 

Acoperişul casei unui botoşănean a luat foc duminică seară de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere. Proprietarul locuinţei, Vasile D., a observat incendiul puţin după ora 22.00 şi a solicitat sprijinul angajaţilor I.S.U. Botoşani pentru a-i salva averea. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că arde o parte din acoperişul casei. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au acţionat 10 angajaţi I.S.U. mai puţin de jumătate de oră. Flăcările au distrus cca 6 mp din acoperişul casei, pagubele fiind estimate la aproximativ 3.500 lei. În urma intervenţiei prompte a pompierilor s-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de 40.000 lei.


Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare