Accident rutier petrecut pe cea mai circulată arteră din municipiul Botoșani.
S-a produs în urmă cu puține momente și implicat a fost un singur autoturism. Este vorba despre un BMW care în apropiere de Stadionul Municipal a ajuns, nu se știe cum, pe contrasens.
Circula dinspre Uvertura Mall către Gară și la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers.
Conducătorul auto fie avea viteză, fie pur și simplu a derapat din cauza carosabilului ud de la precipitațiile de lapoviță și ninsoare.
În viteza care l-a aruncat pe contrasens a pus la pământ și o pergolă aflată pe spațiul verde dintre sensuri. De altfel, mașina în interior este plină de iarbă.
Echipajele de Poliție au ajuns la locul accidentului. L-au găsit pe conducătorul auto care se află acum în autospeciala MAI.
Nu se știe la acest moment dacă era băut și dacă în mașină se mai afla cineva cu el. Autoturismul este avariat extrem de tare, o roată din spate fiind efectiv sărită pe carosabilul plin de alte componente de la BMW.
Prin zonă a trecut și primarul Cătălin Flutur care a oprit să vadă ce se întâmplă.
Traficul rutier a fost întrerupt cât timp polițiștii au făcut măsurători și a fost reluat în urmă cu scurt timp.
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024