Acasă > Stiri Botosani > Accident în toiul nopții: Patru persoane transportate de urgență la spital

Accident în toiul nopții: Patru persoane transportate de urgență la spital

Accident în toiul nopții: Patru persoane transportate de urgență la spital

Un accident rutier s-a produs în cursul nopții trecute, între localitățile Pomârla și Hilișeu-Horia, fiind implicat un singur autoturism.

 

La locul intervenției au ajuns rapid pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au constatat că nicio persoană nu era încarcerată.


 

În urma accidentului, patru persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.


 

Pompierii au asigurat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu la locul accidentului.


 

Reprezentanții ISU Botoșani atrag atenția șoferilor asupra importanței prudenței la volan și respectării regulilor de circulație, pentru a preveni astfel de evenimente și pentru siguranța tuturor participanților la trafic.


 

Mai multe informații despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate pe platforma națională: https://fiipregatit.ro.