Acasă > Stiri Botosani > Accident de tot râsul provocat de un botoșănean grăbit care a vrut să fugă de polițiști 

Accident de tot râsul provocat de un botoșănean grăbit care a vrut să fugă de polițiști 

tamponare intre doua masini

Polițiștii continuă cercetările în acest caz. 

 

Pe 1 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul public, din comuna Copălău, au observat un autoturism care a oprit brusc pe marginea părții carosabile, iar conducătorul auto a încercat să părăsească autoturismul, însă, din cauza faptului că nu l-a asigurat, acesta s-a pus în mișcare și a intrat într-un alt autoturism. 

 

Bărbatul a fost interceptat de către polițiști, și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

 Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

 

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.